Ce acte sunt necesare pentru a dovedi existenţa prejudiciului
Proba prejudiciului este elementul central în orice cauză privind înşelăciunea (art. 244 Cod penal). Pentru a demonstra existenţa și întinderea prejudiciului, se folosesc:
- Contracte, facturi, chitanţe, procese-verbale – documentele care arată relaţia juridică dintre părţi;
- Conversaţii scrise sau electronice (SMS, WhatsApp, e‑mail), folosite frecvent ca probă în infracţiuni patrimoniale;
- Extrase de cont, ordine de plată, dovezi de transfer;
- Expertize tehnice sau contabile pentru evaluarea pagubei;
- Declaraţii de martori şi înscrisuri care confirmă modul în care a fost indusă în eroare partea vătămată.
Pentru dovedirea inducţiei în eroare, orice mijloc de probă este admis, atât timp cât evidenţiază legătura directă dintre acţiunea făptuitorului şi prejudiciu.
Diferenţa între conflict civil şi infracţiune
O problemă des întâlnită în practică este delimitarea unui simplu litigiu civil de o infracţiune de înşelăciune. Criteriul esenţial îl constituie intenţia frauduloasă existentă de la început.
Este litigiu civil atunci când:
- neexecutarea contractului este ulterioară şi cauzată de motive obiective;
- nu există elemente care să indice că persoana a urmărit să inducă în eroare încă de la semnarea contractului.
Este infracţiune când:
- făptuitorul nu a avut niciodată intenţia de a-şi îndeplini obligaţiile;
- a folosit identităţi false, date nereale sau pretexte mincinoase;
- a urmărit obţinerea unui folos patrimonial injust.
Distincţia este importantă pentru justiţiabili, deoarece doar în situaţia existenţei intenţiei iniţiale de a înşela intervine răspunderea penală.
Când e posibilă împăcarea şi consecinţele ei
În forma tipică prevăzută de art. 244 alin. (1) Cod penal, înşelăciunea se urmăreşte la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ceea ce permite împăcarea între părţi, conform art. 159 Cod penal.
Caracteristicile împăcării:
- poate interveni până la rămânerea definitivă a hotărârii;
- este un act personal şi irevocabil;
- conduce la încetarea procesului penal;
- înlătură orice consecinţă penală, inclusiv înscrierea antecedentelor.
Pentru forma agravată (art. 244 alin. (2) Cod penal), în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, împăcarea nu este permisă.
Soluţii: renunţare, amânare, suspendare
Chiar şi atunci când fapta este dovedită, Codul penal oferă soluţii alternative care permit evitarea unei condamnări cu executare:
- Renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80–82 Cod penal) – aplicabilă dacă fapta are o gravitate redusă şi prejudiciul este integral acoperit;
- Amânarea aplicării pedepsei (art. 83–90 Cod penal) – permite monitorizarea conduitei pe o perioadă de supraveghere;
- Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91–98 Cod penal) – soluţie frecvent întâlnită în cauzele de înşelăciune fără consecinţe grave.
Aceste mecanisme urmăresc reintegrarea socială şi aplicarea unei pedepse proporţionale.
Răspunderea penală în mediul online (OLX, marketplace)
O pondere semnificativă a cauzelor actuale de înşelăciune provine din tranzacţii online, mai ales pe platforme precum OLX, Facebook Marketplace, eMAG Marketplace sau alte site‑uri de anunţuri.
Cele mai comune situaţii includ:
- vânzarea de bunuri inexistente;
- folosirea unor conturi false;
- solicitarea de plăţi în avans sub pretexte înşelătoare;
- trimiterea unor linkuri frauduloase pentru “confirmarea plăţii”;
- redirecţionarea cumpărătorilor către pagini clonă.
În aceste cazuri, probele digitale (adrese IP, istoricul conversaţiilor din platformă, datele de identificare ale utilizatorilor) joacă un rol decisiv în stabilirea răspunderii penale.
Speţe tipice din practică
1. Vânzări fictive de bunuri
Persoana publica anunţuri cu telefoane, laptopuri sau electrocasnice inexistente, solicita plata în avans şi nu livra produsul. Instanţele au reţinut intenţia frauduloasă din repetitivitatea faptelor.
2. Prestări de servicii fără acoperire reală
Când făptuitorul nu dispunea de mijloacele necesare prestării serviciului încă de la încheierea contractului, instanţa a reţinut înşelăciunea, nu un litigiu civil.
3. Împrumuturi solicitate fără posibilitate de returnare
Atunci când persoana ştia că nu poate restitui suma, dar a pretins contrariul, fapta a fost considerată înşelăciune.
4. Tranzacţii online prin linkuri false
Metodele de tip “phishing” – foarte utilizate pe platformele de anunţuri – au fost constant sancţionate penal ca mijloace de inducere în eroare.