Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 405 din 4 februarie 2010 pronunţată în recurs de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recursul împotriva obligaţiei de plată a unor cheltuieli de judecată) că, partea care a câştigat procesul va putea obţine restituirea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora. În acest sens, în acord cu jurisprudenţa CEDO, instanţa supremă a apreciat că onorariul de succes, nefiind o cheltuială efectuată până la finalizarea procesului, constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar şi voluptoriu şi, din aceste motive, nu poate poate fi impus ca obligaţie în cadrul cheltuielilor de judecată în sarcina părţii care a pierdut procesul.