Medierea a fost introdusă în sistemul juridic românesc cu mari speranțe și cu o promovare susținută. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a creat un cadru legislativ ambițios, iar susținătorii acestui instrument au invocat constant statistici din Franța, Germania și SUA pentru a demonstra că medierea poate reduce dramatic numărul de procese judiciare. După ani de practică și mai multe medieri gestionate direct, consider că această imagine este semnificativ supraestimată — și că există consecințe reale ale inserării forțate a medierii în sistemul judiciar care nu sunt suficient discutate.
De ce medierea a fost supraestimată în România
Problema fundamentală a medierii în contextul românesc este că a fost promovată prin transpunerea mecanică a unor statistici din jurisdicții cu totul diferite, fără a ține cont de specificul mentalității, al organizării judiciare și al culturii juridice românești. Statisticile din Franța sau SUA arată că medierea a redus numărul de procese — dar aceleași statistici nu spun câte dintre acele cazuri s-ar fi rezolvat oricum printr-o tranzacție directă între avocați, fără niciun mediator implicat.
Din experiența proprie, am constatat că medierea reușește atunci când părțile vor deja să ajungă la o înțelegere, nu datorită mediatorului. Reciproc, nicio mediere nu va avea succes dacă una dintre părți dorește un litigiu cu tot dinadinsul. Mediatorul nu creează voința de a negocia — el o facilitează acolo unde există deja.
Scăderea numărului de procese — medierea sau costurile judiciare?
Unul dintre principalele argumente ale susținătorilor medierii este că aceasta duce la scăderea numărului de dosare pe rolul instanțelor. Această scădere există în unele jurisdicții, dar explicația reală este diferită: nu medierea a redus litigiile, ci creșterea costurilor procesuale.
Onorariile experților au crescut substanțial — o expertiză medico-legală de calitate, indispensabilă în cazurile de malpraxis, implică costuri semnificative, justificate de înalta specializare a medicilor legiști. Costurile administrării probatoriului (înregistrări video, stenografie, transcrieri) au crescut și ele. În concluzie, costurile mari și riscul procesual — inerent oricărei cauze, indiferent cât de solidă pare poziția ta — împing părțile spre soluții alternative. Această dinamică ar exista și în absența totală a medierii. Nimeni nu a analizat serios dacă o simplă creștere a costurilor judiciare, fără introducerea medierii, ar fi produs aceleași efecte.
Eroarea logică din argumentul „avantajului medierii”
Principalul avantaj invocat în favoarea medierii este că este mai ieftină decât un proces. Acest lucru este parțial adevărat, dar pleacă de la o premisă fundamental greșită: că litigiul nu s-ar fi putut rezolva fără intervenția mediatorului.
Orice tranzacție — indiferent dacă este facilitată de un mediator sau negociată direct între avocați — este mai ieftină decât un proces complet. Avantajul costului nu aparține medierii ca instrument, ci oricărei forme de soluționare amiabilă. Foarte puține cazuri nu se pot rezolva printr-o înțelegere directă între avocați, dacă ambele părți doresc cu adevărat o rezolvare amiabilă. Afirmația că mediatorul a „salvat” situația atunci când părțile ar fi putut ajunge la același rezultat discutând direct este o eroare logică clasică — confuzia dintre corelație și cauzalitate.
Medierea și dreptul de acces la justiție
O problemă serioasă, ignorată în dezbaterile publice despre mediere, este impactul asupra dreptului de acces la justiție. Atunci când medierea este inserată ca procedură obligatorie sau cvasi-obligatorie înainte de sesizarea instanței, ea poate deveni un obstacol în calea accesului la judecată, mai ales pentru persoanele fără resurse financiare sau fără asistență juridică adecvată.
Curtea Constituțională a României a tranșat această problemă în repetate rânduri, constatând că obligativitatea procedurii de informare prealabilă nu este în sine neconstituțională, dar modul în care este implementată poate aduce atingere accesului liber la justiție garantat de art. 21 din Constituție. Despre cum funcționează în practică dreptul de acces la justiție și când poate fi el încălcat de obstacole procedurale, citiți articolul nostru despre încălcarea dreptului de acces la justiție.
Consecințele medierii obligatorii asupra relației dintre avocați
Există o consecință a medierii cvasi-obligatorii pe care promotorii săi o ignoră sistematic: deteriorarea relației profesionale dintre avocații adversari. Această relație este un mecanism informal, dar extrem de eficient, de rezolvare a litigiilor.
Atunci când doi avocați adversari discută direct — fără un mediator care să preia conversația — fiecare știe că va trebui să se uite în ochii celuilalt la fiecare termen de judecată, luni sau ani de zile. Această dinamică umană creează un puternic stimulent pentru o evaluare realistă a cazului și pentru o negociere onestă. Avocatul reclamantului nu își va permite să susțină pretenții vădit exagerate față de un adversar cu care va interacționa constant — credibilitatea sa profesională este pusă în joc.
Medierea poate elimina tocmai această tensiune sănătoasă. Avocatul poate „permite” mediatorului să convingă clientul să accepte o înțelegere, evitând o confruntare directă și onestă cu adversarul. Această dinamică favorizează o practică de tip „Rambo” — poziții maximaliste, refuz de a analiza realist cazul — urmată de un salt brusc la mediere, ca alternativă la asumarea responsabilității unui proces pierdut.
Avocații nu știu să negocieze? Răspunsul la un mit
Un argument frecvent al mediatorilor este că avocații nu au capacitatea de a negocia și că această abilitate se dobândește — aparent — în două săptămâni de cursuri de mediere. Este un argument care se autoanihilează. Avocații negociază tranzacții, înțelegeri, acorduri de recunoaștere a vinovăției și soluții amiabile de 180 de ani încoace, fără niciun mediator. Dacă ar exista cu adevărat o incapacitate structurală de negociere în rândul avocaților, sistemul juridic s-ar fi prăbușit cu mult înainte de apariția medierii.
Avocații sunt plătiți de clienți pentru a găsi soluții — inclusiv soluții amiabile. Dacă nu le găsesc, își pierd clienții. Acest mecanism de piață este infinit mai eficient decât orice obligație legală de a parcurge o procedură formală de informare. Din perspectiva accesului la justiție, orice procedură prealabilă care adaugă costuri și timp fără a produce rezultate certe este o barieră, nu o soluție.
Medierea va deveni o practică uzuală în România?
Există judecători care promovează medierea — nu neapărat din convingerea că este superioară, ci din dorința de a reduce numărul de dosare de pe rol. Este un interes instituțional legitim, dar care nu justifică sacrificarea calității actului de justiție sau a drepturilor procesuale ale justițiabililor. O soluție amiabilă grăbită, obținută prin mediere fără asistență juridică adecvată, poate fi mai păguboasă decât un proces câștigat — mai ales dacă acordul de mediere conține clauze dezavantajoase pe care clientul nu le înțelege pe deplin.
Pe piața avocaturii, creșterea concurenței poate genera și un alt fenomen: avocații care acceptă medierea nu neapărat din convingere, ci pentru că se îndoiesc de capacitatea lor de a evalua corect un caz sau de a face față unui adversar mai bine pregătit. Această dinamică nu servește clientul — servește confortul avocatului.
Concluzie: când merită medierea și când nu
Medierea are locul ei — în disputele familiale, în litigiile comerciale cu parteneri de afaceri cu care relația trebuie menținută, în cazurile în care ambele părți doresc cu sinceritate o rezolvare rapidă și sunt dispuse la compromis real. În aceste situații, un mediator bun poate facilita o discuție care altfel ar fi blocată emoțional.
Dar medierea nu este panaceul universal pe care promotorii săi îl prezintă. Cea mai eficientă cale de a evita atât un litigiu costisitor, cât și o mediere formală, este simplă: contactați avocatul advers, propuneți o discuție directă și onestă — poate și o cafea plătită —, evaluați împreună cazul și vedeți dacă există o soluție. Dacă nu există, abia atunci mergeți la mediere sau în instanță. Dacă adversarul refuză această abordare elementară, fiți siguri că nici medierea nu va avea succes.
Dacă vă confruntați cu un litigiu complex și doriți o evaluare realistă a opțiunilor disponibile — inclusiv a oportunității medierii față de calea judiciară — avocatul nostru vă stă la dispoziție. Contactați-ne la mihai.costache[@]procese-avocat.ro sau la 0744 33 49 75.
Domnule Costache,
Va apreciez articolele pentru ca aveti un stil pe care il apreciez.
Da data aceasta cred ca ati plecat de la o premiza eronata: “Este mai simplu sa prezinti cazul unui tert care preia sarcina de a discuta in contradictoriu cu partea adversa. Si atunci iti pui intrebarea: de ce sa te agiti discutind cu un potential adversar valoros in loc sa pui pe altcineva (in speta, mediatorul) sa o faca in locul tau?”
1. Oare mediatorul are sarcina de a discuta in contradictoriu? Nicidecum! Maiestria este de adresa intrebari, si atat!
2. “mediatorii nu au cunostinte juridice iar partile nu isi permit un avocat in toate cazurile)”. De ce ar fi nevoie ca mediatorii sa aiba cunostinte juridice? Sarcina lor este de a determina comunicarea intre parti (comunicarea reala presupune a asculta si a vorbi).
Daca doriti sa dezvoltam acest subiect, cu mare placere.
Cu stima,
Aurel Boncioaga
buna ziua,
posibil ca termenii sa nu fi fost chiar extrem de corecti dar esenta ramine: mediatorul se prezinta la partea adversa cu oferta comunicata de mine. IN mod cert, aceasta oferta nu va fi pe placul sau si deci va face o contraoferta. Mediatorul nu este (cel putin nu ar trebui sa fie) un simplu curier care sa comunice ofertele si contraofertele si deci va trebui sa discute cu partea respectiva in ce masura contraoferta sa este acceptabila astfel incit sa aibe posibilitatea de a ajunge la un punct comun cu ambele parti. al acest lucru ma refeream cind spus de o discutie in contradictoriu.
va dau un singur exemplu de necesitate a unor cunostinte juridice – divortul cu minori. nu poti media si incheia un acord de mediere daca nu cunosti LEGEA cu privire la minori; riscul fiind de a avea un acord de mediere NUL. si mai pot da exemple in care necunoasterea legii (in special in cazurile in care avocatii lipsesc) poate duce la NULITATE ABSOLUTA a acordului de mediere (cum ar fi capacitatea de folosinta / exercitiu al celor pusi sub tutela sau curatela si care participa la mediere sau de ale caror drepturi se dispune prin mediere).
mai este putin pina cind primele actiuni in raspundere indreptate impotriva mediatorilor va convinge practicienii (nejuristi) sa isi imbogateasca cunostintele cu elemente minimale de drept 🙂
Domnule Costache,
Cu permisiunea dumneavoastra, insist: mediatorul nu are rolul “se prezinta la partea adversa cu oferta comunicata de mine.” ci, pur si simplu, da posibilitatea, prin comunicare (insist, asculta si vorbeste) , partilor initial adverse de a-si gasi propria cale amiabila pe care reciproc si-o insusesc si o prezinta ulterior instantei.
1. Cu riscul de a nu cunoaste specificul divortului cu minori, daca fostii parteneri de viata se inteleg intre ei, in prezenta mediatorului, asupra a ceea ce ei isi doresc in privinta minorilor, unde poate fi nulitatea?
2. Nu traiesc inca din mediere (am facut cursul in 2011si am inceput atunci demersurile pentru autorizare) pentru ca am fost profund dezamagit de incapacitatea organizatorica a Consiliului de Mediere de la acea vreme si de luptele incredibile pe diverse cai mediatice dintre mediatori pentru, cred eu, putere si cam atat…. (in rest, cuvintele bune si diversele argumente sunt doar bla, bla, bla)
3. Ca un adpt al medierii nici nu vreau sa fiu de acord cu denaturarea rolului mediatorului in banal “purtator de oferte si contaoferte” sau “despetul Pamantului” care da solutii juridice partilor divergente (pentru asta exista consultanta juridica, nu medierea).
Cu stima,
Aurel Boncioaga
cu si mai mare respect va spun ca practica nu este ca in filme si am sa ma explic.
spuneti ca “mediatorul “da posibilitatea, prin comunicare (insist, asculta si vorbeste) , partilor initial adverse de a-si gasi propria cale amiabila”iar eu va spun ca in majoritatea cazurilor nu este asa. Si asta pentru simplul fapt ca la mediere nu se prezinta partile in persoana ci avocatii lor. Iar in cazul in care una dintre parti este persoana juridica in mod cert nu exista nici o problema de “coracon” ci “simple business”.
in momentul in care ai in fata ta – ca si mediator – 2 profesionisti (in cazuri “bune” asa se intimpla, exclud divorturile, vecini care se inunda, etc ptr ca nu se afla in aria mea de activitate) toata teoria frumoasa din carti despre comunicare si iubire de semeni pica din start. 2 profesionisti vor cauta DOAR o solutie sa inchida cazul cit mai rapid si cu cit mai mare profit ptr clientul lor. deci medierea inseamna doar sa-i ajuti sa gaseasca o cale de mijloc si asta in baza unor aprecieri reci, la cifre economice si sume de bani plus prin prisma riscurilor legale. Nu pun in discutie faptul ca eu personal nu cred ca un mediator va gasi o solutie acolo unde 2 avocati care au negociat timp de 2-3 luni o intelegere fara sa gaseasca o varianta comuna.
in acest caz, cind medierea are loc fara ca ambele parti sa fie prezente in aceeasi incapere, mediatorul negociaza o oferta (cu una dintre parti) si o prezinta celeilalte. Apoi negociaza si contra oferta acesteia din urma incercind sa le aduca la un numitor comun (cunoscind pozitiile si motivele ambelor parti). cam asa decurge o mediere cu miza importanta
cu privire la minori – INDIFERENT de pozitia partilor si de intelegerea lor legea IMPUNE anumite limite care sunt prevazute prin prisma principiului “interesul minorului”. fara sa cunoasteti acest lucru – va precizez ca nu exista o grila, un check list ci el este format din doctrina scrisa de-a lungul timpului, din practica judiciara incepind cu 1952 – orice acord de mediere care implica un minor este susceptibil de NULITATE ABSOLUTA atit timp cit nu este facut conform legii.
exista asemenea aspecte in toate ramurile dreptului, mai multe sau mai putine, insa atit timp cit nu cunoasteti legea in domeniul in care mediati veti fi supus riscului de a vi se atrage raspunderea profesionala. Asta pentru ca legea nu distinge ca si cauza exoneratoare de raspundere cazul in care acordul de mediere este NUL, necunoasterea legii. ORICE cetatean roman este obligat sa cunoasca legea si asta este o prezumtie legala absoluta.
Multumesc pentru precizari