Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 1378 din 23 aprilie 2010 pronunţată în recurs de Secţia comercială a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recursul împotriva neacordării cheltuielilor de judecată) că, onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raţionament se justifică prin faptul că instanţa va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, iar hotărârea instanţei reprezintă înscris justificativ şi poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. În ceea ce priveşte natura juridică de titlu executoriu a contractului de asistenţă juridică, acesta vizează raporturile dintre avocat şi clientul său, onorariul putând fi recuperat prin intermediul executării silite de la client, neavând relevanţă asupra situaţiei celor doua părţi din proces. În speţă, justificarea onorariului avocatului a fost făcută iniţial cu o xerocopie a facturii fiscale, iar ulterior cu factura fiscală. Faptul că în faţa instanţei de recurs a fost depusă şi copia ordinului de plată care atestă plata cheltuielilor de judecată, nu poate conduce la schimbarea soluţiei de neacordare a cheltuielilor de judecată, întrucât art. 305 C. proc. civ. consacră regula inadmisibilităţii probelor noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor emanate de la părţile din proces, care ar fi putut avea înrâurire asupra soluţiei, dacă ar fi fost folosite de instanţa a cărei hotărâre s-a atacat. Însă, în situaţia de faţă, înscrisul nou nu a fost depus la dosarul cauzei din culpa apărătorului recurentei, care avea obligaţia de a îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, conform regulilor procedurale şi în termenele legale.