Penalitatile de intirziere specificate doar pe facturile fiscale

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 778 din 22 februarie 2011 pronunţată în recurs de Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în pretenţii) că, în condiţiile în care operaţiunile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comanda urmată de executare, simpla menţiune pe facturi a unor penalităţi de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ. (art. 1179 NCC), întrucât este un act unilateral de voinţă al reclamantei, neasumat de către pârâtă. În acest sens, Înalta Curte a arătat că acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părţi cu privire la pretinsele penalităţi de întârziere, iar acest aspect este confirmat atât de doctrină, cât şi de jurisprudenţă.