Observand spetele pronuntate in aceasta materie, si in acest sens, avand in vedere atat cauzele privind concedierile individuale, cat si cele privind concedierile colective, am constatat ca exista o interpretare si aplicare diferita a dispozitiilor art. 74 lit. d) din Codul muncii potrivit carora ”Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64”.
Astfel, desi spetele pot fi considerate identice sau similare, am observat ca multe instante (in special tribunale, dar si curti de apel, ca instante de control judiciar) au apreciat ca art. 74 lit. d) Codul muncii este aplicabil doar concedierilor individuale, cu toate ca in doctrina si jurisprudenta a fost statuat constant ca decizia de concediere care nu cuprinde lista locurilor de munca vacante indiferent daca este vorba de concediere individuala sau colectiva este lovita de nulitate.
Fara sa fac referire la actuala reglementare privind asigurarea practicii unitare, consider ca noile dispozitii din noul Cod de Procedura Civila al Romaniei, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485/15.07.2010, aprobat prin Legea nr. 134/2010, privind asigurarea unei practici judiciare unitare (Titlul III – Cap. I, Recursul in interesul legii, si Cap. II, Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept) ofera parghiile necesare pentru realizarea acestui scop. Amintesc sub acest aspect, competentele speciale ce revin in cursul judecatii, unui complet al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, atunci cand constata ca o problema de drept de care depinde solutionarea cauzei respective nu a fost dezlegata unitar in practica instantelor judecatoresti, care va putea solicita sectiei corespunzatoare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea rezolvare de principiu problemei de drept cu care a fost sesizata. Prezinta relevanta juridica in acest sens, faptul ca sesizarea sectiei corespunzatoare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face, din oficiu sau la cererea partilor, dupa dezbateri contradictorii si daca sunt indeplinite conditiile legale mentionate anterior, deci este largit cadrul legal cu privire la persoanele care pot sesiza aspectele de practica neunitara, pentru ca in reglementarea in vigoare atributii au doar procurorul general al P.I.C.C.J. (din oficiu sau la cererea ministrului justitiei), si colegiile de conducere ale curtilor de apel.
In sensul aplicarii dispozitiilor art. 74 lit. d) din Codul Muncii, atat in cazul concedierilor individuale cat si al celor colective, s-au pronuntat instantelor in marea lor majoritate, argumentand printre altele ca dispozitiile legale aplicabile in cauza sunt reprezentate de art. 64 alin. 1 si 2 si art. 74 din Codul Muncii.
Conform art. 64 alin. 1 din Codul Muncii, in cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a incetat de drept in temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina muncii. Art. 64 alin. 2 din Codul Muncii prevede ca, in situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. 1, acesta are obligatia de a solicita sprijinul Agentiei Teritoriale pentru Ocuparea Fortei de Munca in vederea redistribuirii salariatului. Continutul deciziei de concediere este prevazut de art. 74 Codul Muncii, la lit. d) fiind prevazuta necesitatea mentionarii tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru o ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.
Problema de drept aplicabila in cauza este aceea de a stabili daca obligatia oferirii unui loc de munca vacant corespunzator, prevazuta de art. 64 din Codul Muncii este aplicabila atat in cazul concedierilor colective, cat si in cazul concedierii individuale. Referitor la inaplicabilitatea dispozitiilor art. 74 alin. 1 coroborate cu art. 64 din Codul Muncii, instanta retine ca si in situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul are obligatia propunerii altor locuri de munca vacante (daca are) in caz contrar are obligatia de a solicita sprijinul Agentiei Teritoriale pentru Ocuparea Fortei de Munca, intrucat relatiile de munca se bazeaza pe principiul bunei credinte si garantarii dreptului la protectie impotriva somajului, nefiind logic ca in cazul concedierii pentru inaptitudine fizica si/sau psihica ori necorespundere profesionala sa se ofere un alt loc de munca ori, dupa caz, sa se intervina la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca, iar pentru desfiintarea locului de munca pentru motive care nu tin de persoana salariatului, sa nu se procedeze in acelasi fel.
Art. 74 lit. d) din Codul Muncii instituie direct o conditie de forma, iar indirect, o conditie de fond extrinseca pozitiva, fiind o norma de trimitere la art. 64, pentru a nu mai reitera continutul acestuia, fiind evidenta intentia legiuitorului ca mentiunea privind lista locurilor de munca disponibile in unitate sa fie obligatorie in toate cazurile de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, atat individuala, cat si colectiva.
Aceeasi interpretare se impune si in virtutea art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, in conformitate cu care, in situatia in care disponibilizarile de personal nu pot fi evitate, conducerea unitatii va comunica in scris fiecarui salariat al carui post urmeaza a fi desfiintat, daca i se ofera sau nu un alt loc de munca, ori cuprinderea intr-o forma de recalificare profesionala in vederea ocuparii unui post in aceeasi unitate. Distinctia intre concedierea colectiva si individuala si compensatiile banesti acordate suplimentar in cazul concedierilor colective se realizeaza in alin. 3 al art. 80 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national, fiind evident ca art. 80 alin. 1 este aplicabil atat pentru concedierea individuala, cat si pentru cea colectiva. Dispozitiile Contractul colectiv de munca la nivelul unic national produc efecte pentru toti salariatii incadrati in toate unitatile din tara, conform art. 11, lit. d) din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de munca.
Articolul este scris de av. Lungu Razvan si il puteti gasi postat aici