Ex-condamnatii – sa-i angajam sau nu?

In privinta verificarilor facute cu privire la cazierul judiciar al candidatilor la un post intr-o companie, angajatorul este prins intre ciocan si nicovala. Pe de-o parte, aceste verificari ar putea sa conduca la initierea de procese ce au drept obiect discriminarea (motive se gasesc, inclusiv doritori de asemenea procese). Pe de alta parte, verificarea acestui background al candidatului poate arata informatii foarte importante despre acesta si poate proteja angajatorul de viitoare probleme destul de grave. Din analiza mea facuta pina la data editarii prezentului articol, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii nu s-a pronuntat pe o asemenea tematica.

In prezent, combaterea discriminarii este reglementata de catre OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Conform Secțiunii I: Egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare și profesie se sanctioneaza ca si contraventie discriminarea unei persoane pentru motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă.

Totodata, este cunoscut faptul ca incidenta infractionalitatii este mai mare in rindul unor minoritati nationale (nu discut aici nici motivele unei asemenea incidente marite) si implicit orice refuz de a angaja o persoana ce are cazier judiciar poate fi extins ca si o discrimare facuta fata de o anume minoritate.

Parerea mea este ca un refuz de a angaja o persoana bazata strict pe existenta unui cazier judiciar este nelegala si potential prejudiciabila raportata la angajator, cu mari riscuri legale si pecuniare.

Pentru a fi mai clar si a elimina discutii inutile precizez ca nu fac obiectul acestui articol posturile / profesiile pentru care legea prevede in mod clar ca si cerinta lipsa cazierului judiciar.

O alta problema ce merita discutata este refuzul de a angaja o persoana doar pentru ca a fost arestata preventiv intr-o anumita cauza, fara a exista o condamnare definitiva.

Un asemenea motiv este vadit nelegal deoarece arestarea preventiva nu demonstreaza faptul ca persoana respectiva este vinovata de savirsirea vreunei infractiuni si nici nu arata o conduita infractionala periculoasa.

O politica rezonabila a unei companii in incercarea de a evita viitoare acuzatii de discriminare poate contine cel putin o verificare orientata catre anumite elemente clare cum ar fi: natura infractiunii, durata condamnarii si natura postului oferit. La aceste elemente ar fi bine sa se adauge si oferirea candidatului a unei posibilitati de a fi evaluat in cadrul unui interviu.

Pina la urma important este ca excluderea candidatului sa fie facuta in urma unei analiza individuale si nu bazata doar pe existenta unui cazier judiciar.

Nu trebuie uitat nici faptul ca o persoana ce si-a executat pedeapsa si a fost eliberata este un cetatean care si-a platit datoria fata de societate si ca este in interesul acesteia din urma sa il reintegreze cit mai rapid si complet, evitind astfel aparitia unui nou infractor. Recidivist, de aceasta data.

Testarea cu poligraful a suspectului

Primul detector de minciuni (stiintific numit poligraf) a fost inventat in 1917 de catre William Marston care pretindea ca poate descoperi minciuna prin observarea nivelului tensiunii arteriale. Nu este cunoscut faptul daca Marston credea in aceasta afirmatie dar in 1923 Curtea de Apel din Washington DC a statuat printr-o decizie (valabila si astazi in SUA) ca nu exista suficiente argumente stiintifice ca aceasta masinarie (poligraf) sa fie admisa ca si proba in cadrul unui proces penal.

In Romania, aceasta proba nu este obligatorie si nu poate face dovada vinovatiei unei persoane prin simpla sa administrare ci trebuie coroborata cu alte probe. De asemenea, refuzul de a fi testat cu poligraful nu poate fi interpretata ca o proba ce indica vinovatia respectivei persoane.

Astazi, poligraful este un instrument mult mai dezvoltat si complex decit cel din 1917. El inregistreaza raspunsul involuntar oferit de catre corpul persoanei testate si include nu numai masurarea tensiunii arteriale ci si respiratia, ritmul cardio si glandele sudoripare.

Din fericire pentru persoanele vinovate, testul nu este considerat o proba stiintifica certa deoarece rezultatul poate fi distorsionat destul de simplu  (nu intepretati aceste informatii ca un indemn la a induce in eroare organele de urmarire penala):

1. sedativele sau bauturile alcoolice luate inainte de a va supune testului;

2.utilizarea unor spray-uri impotriva transpiratiei (ceva ce oricum faceti zilnic)

3. provocarea unei dureri prin intepare, ciupire sau chiar muscare ( a limbii, de exemplu) in momentul oferirii raspunsurilor  pe intreaga durata a testului.

Cea mai simpla varianta  pentru cei care vor sa il evite este sa nu se supuna testului. Ca si motivare, argumentati prin studiul facut de Academia Nationala de Stiinte (pe care il puteti gasi aici http://www.nap.edu/catalog.php?record_id=10420) si care a concluzionat ca acest test nu are nici o baza stiintifica relevanta deoarece nu exista standarde fixate: “aproape 100 de ani de studiu in domeniu psihologiei nu ofera  un fundament stiintific cum ca testul cu poligraful are o acuratete foarte mare. Ambiguitatea inerenta a masuratorilor psihologice folosite de catre poligraf arata ca cercetari viitoare in imbunatatirea poligrafului si in interpretarea semnelor va aduce doar o mica imbunatatire a acuratetii sale:”

ICCJ pune cruce TVA pentru tranzactiile imobiliare

In recursul judecat de ICCJ in dosarul 6383/2/2010 (decizia nr. 4349/2011), Curtea are o interpretare aliniata la jurisprudenta CJUE cu privire la situatia de fapt a tranzitiei de la taxa de timbru la fiscalizarea tranzactiilor imobiliare din patrimoniul personal, intarind irevocabil sentinta nr. 4367/2010 a Curtii de Apel Bucuresti. Prin aceasta decizie, controalele fiscale, pentru perioada dinainte de 01.01.2010, sunt considerate nule. Decizia critica dur modul general in care ANAF a executat controlul la tranzactiile imobiliare din patrimoniul personal.

Dupa cunostinta noastra, prima aplicare a acestei decizii a fost facuta de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul 1448/85/2011, care a decis: “Admite recursul declarat de reclamantul Marian Tiberius Darius impotriva sentintei nr. 1344/CA/2011 pronuntata la data de 18.11.2011 de Tribunalul Sibiu – Sectia a II-a Civila si de Contencios Administrativ , modifica sentinta atacata in sensul ca: Admite actiunea in contencios administrativ fiscal formulata de reclamantul MTD, in contradictoriu cu DGFP Sibiu si in consecinta: Anuleaza decizia de solutionare a contestatiei nr 217/29.12.2010 emisa de DGFP Sibiu, Decizia de impunere nr. 11840 din 13.10.2010 emisa de DGFP Sibiu si Raportul de inspectie fiscala nr. 11829/13.10.2010 emis de catre Serviciul de Inspectie fiscala Persoane Fizice Sibiu si exonereaza recurentul de plata TVA suplimentar in suma de 109.951 lei, a majorarilor de intarziere aferente in suma de 46.577 lei si penalitatilor de intarziere aferente in cuantum de 8.266 lei. Obliga intimata parata sa plateasca recurentului reclamant suma de 1004,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecata in fond si 2,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecata in recurs. Irevocabila.”

Sunt de felicitat aceste complete de judecata. In decizie,  ICCJ a identificat ca „In situatia in care autoritatile stabilesc impozite si aplica sanctiuni in mod arbitrar sub unicul pretext ca acesta ar fi ordinul la nivel national, in mod cert nu exista concordanta cu principiul certitudinii impunerii, coroborat cu principiul statului de drept si al egalitatii in fata legii. Instanta recunoaste abuzul adresei ANAF 866013/2009, prin care economia Romaniei a intrat intr-o criza profunda, cu consecinta pierderii a sute de mii de locuri de munca si practic oprirea segmentului dezvoltarii imobiliare.  Probabil ca ideea acestui control fiscal pentru perioada pana la 2010, care a costat Romaniei pierderi de miliarde de euro, trebuie judecata prin prisma daunelor cauzate zecilor de mii de contribuabili care si-au vazut vietile distruse.  Tocmai din aceasta perspectiva salut cu plecaciuni taria de caracter a acestor judecatori, care au sanctionat in cel mai categoric mod o actiune nationala a unei autoritati publice intr-o perioada adversa, cu o decizie care practic a „ingropat” controlul fiscal demarat cu adresa ANAF nr. 866013/2009.

Suspendarea executarii din prisma cazului bine justificat arata ca „procedura administrativa nu a fost finalizata, iar executarea inainte de definitivarea acestei proceduri, si mai inainte ca justitia sa se pronunte asupra legalitatii creantei constatate prin actul fiscal, reprezinta un motiv intemeiat.” Ne aflam in fata unui act administrativ al autoritatii fiscale „de natura sa provoace daune grave,” pe care instanta l-a identificat ca avand mari lacune de legalitate.  Actul nu este nici in concordanta cu prevederile Recomandarii Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei.  ICCJ a confirmat sentinta Curtii de Apel Bucuresti si a oprit abuzul unei autoritati publice (ANAF) si a catorva functionari publici (prim ministri si ministri de finante), care fara girul Parlamentului, prin Ordonante de Urgenta care nu indeplinesc criteriile de urgenta – asa cum indica Consiliul Legislativ in avize (OUG 138/2004, OUG 106/2007 sau OUG 109/2009 – care deci nu pot fi ordonante de urgenta) – au manipulat nelegal legea, stopand sectorul de constructii si dezvoltarea Romaniei.  Prin aceasta sentinta si decizie, practic se aplica Constitutia in raport cu Autoritatea Publica, respectiv principiul egalitatii in fata legii.

O consecinta imediata a acestei decizii este ca Parlamentul sa sesizeze Curtea Constitutionala asupra abuzului de putere al persoanelor care au semnat Ordonantele de Urgenta mentionate si a modului in care acte ale Autoritatii Publice schimba legea intr-un mod nelegal.  Ce este cel mai grav si necesita indreptarea imediata, este reformarea Comisiilor care analizeaza contestatiile depuse cu privire la controlul tranzactiilor imobiliare, oferindu-le acestora independenta de care au nevoie fata de Autoritatea Publica – ANAF si DGFP.  Prin decizie, rolul COMISIILOR a fost compromis, acestea fiind vinovate de abuz in serviciu. Pana azi nici o comisie nu a luat in considerare in contestatii jurisprudenta CJUE, sau aplicarea corecta a Codului fiscal, asa cum a facut-o ICCJ, fiind subordonate ordinului presedintelui ANAF.  Se deduce ca ori Comisiile sunt incompetente (greu de crezut!!!) ori au incalcat legea, cu consecinta abuzului in serviciu.

Din cele 4 principii fiscale ale art. 3 Cod fiscal, instanta, fara sa aduca atingere fondului, le-a criticat pe toate in decizie, cu o usurinta greu egalabila si chiar a analizat si principiul proportionalitatii:

  • incalcarea neutralitatii masurilor fiscale – a recunoscut ca „autoritatea nu a acordat dreptul de deducere a TVA-ului aferenta achizitiilor efectuate in perioada supusa controlului” (pagina 8 primul paragraf). CJUE a luat acest principiu in considerare in toate deciziile in care a fost ridicat.
  • a recunoscut abuzul ANAF – care va putea deschide o serie de procese pentru daune, mai ales de cei care au fost deja executati silit – „ce a facut ca penalitatile si majorarile de intarziere sa se aplice la o baza impozabila marita artificial” (pagina 8 primul paragraf). Acest abuz al ANAF a fost analizat si prin prisma principiului proportionalitatii in cea mai recenta cauza a CJUE C-284/2011 EMS Bulgaria Transport OOD, pe care am analizat-o in extenso intr-un articol precedent.
  • incalcarea principiului certitudinii impunerii pentru „creanta fiscala pretinsa de catre autoritati”, asa cum CJUE l-a luat in considerare in Cauza C‑132/06, Comisia Comunitatilor Europene impotriva Republicii Italiene punctele 38 si 39:

In cadrul sistemului comun al TVA‑ului, statele membre sunt obligate sa asigure respectarea obligatiilor care incumba persoanelor impozabile si beneficiaza in aceasta privinta de o anumita latitudine, in special in legatura cu modul de utilizare a mijloacelor de care dispun.

Totusi, aceasta latitudine este limitata de obligatia de a asigura o colectare eficienta a resurselor proprii ale Comunitatii si de aceea, de a nu creea diferente semnificative in ceea ce priveste modul in care sunt tratate persoanele impozabile, fie in cadrul unuia dintre statele membre, fie in ansamblul Comunitatii. Curtea a hotarat ca a sasea directiva trebuie interpretata in conformitate cu principiul neutralitatii fiscale inerent sistemului comun al TVA‑ului, potrivit caruia agentii economici care efectueaza aceleasi operatiuni nu trebuie sa fie supusi unui tratament diferit in materie de colectare a TVA‑ului. Toate actiunile statelor membre care privesc prelevarea de TVA trebuie sa respecte acest principiu.

  • incalcarea echitatii fiscale la nivelul persoanelor fizice – citam din decizie pagina 6, primul paragraf:„Din faptul ca insasi autoritatea competenta are o viziune incoerenta si inconsecventa asupra acestor aspecte de ordin fiscal, rezulta fara echivoc aparenta de nelegalitate a deciziilor de impunere emise de aceasta in sarcina persoanelor fizice…”
  • incalcarea eficientei impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.

Punctual, un alt element retinut de judecatori este acela ca Legea 571/2003 (Codul Fiscal) nu a reglementat expres pana la 01.01.2010 obligativitatea persoanelor fizice care instraineaza imobile din patrimoniul personal de a plati TVA-ul aferent acestor operatiuni.  Mentionam ca prin OUG 109/2009 s-a introdus art 1271, „Situatiile in care persoanele fizice care efectueaza livrari de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.” Apreciem ca ICCJ a avut in vedere si schimbarea adusa de HG 1620/2009 la Norme (care introduce o noua norma 3.1, cea veche devenind 3.7 de la 01.01.2010), in sensul ca aliniaza legislatia romaneasca (chiar daca este impropriu ca Norma sa modifice Legea) la cea europeana prin clarificarea expresiei „orice tip de tranzactii”:

In sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in concordanta cu principiul de baza al sistemului de TVA potrivit caruia taxa trebuie sa fie neutra, se refera la orice tip de tranzactii, indiferent de forma lor juridica, astfel cum se mentioneaza in constatarile Curtii Europene de Justitie in cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM). Nota autorului – Cauzele CJUE mentionate mai sus nu se refera la tranzactii imobiliare, ci la alte tipuri de tranzactii.

Este opinia autorului ca instanta a analizat urmatorul argument fals, pana la HG 1620/2009 si OUG 109/2009: faptul ca art.127 alin (2) reprezinta transpunerea in legislatia nationala a dispozitiilor art. 9 alin (1) a doua propozitie din Directiva 112/2006 CE, privind TVA.  Sensul Codului Fiscal Art. 127 CF alin (1) „Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati,” are un inteles diferit fata de Directiva Europeana 112/2006 Articolul 9 alin. (1) „Persoana impozabila inseamna orice persoana care, in mod independent, desfasoara in orice loc orice activitate economica, indiferent de scopul sau rezultatele activitatii respective.” Exprimarea se interpreteaza confuz la art. 127, rezultand numai activitatile de la aliniatul 2, care nu includ constructiile si vanzarile de imobile, si nu clar ca la art. 9, unde „orice activitati” este fara drept de interpretare. Astfel, toate modificarile aduse Codului fiscal trebuie judecate prin prisma principiului tempus regit actum, pentru fiecare modificare in parte.

Pentru a intari motivul de mai sus, instanta a mai statuat, in aceasta decizie de indrumare, faptul ca nici Codul fiscal, nici normele metodologice nu precizau expres pana la 31.12.2009 ca obtinerea de venituri de catre persoanele fizice din vanzarea imobilelor din patrimoniul personal are caracter de continuitate, si nu defineau continuitatea.

Un alt element care a fost analizat intr-o lumina corecta de instanta, legat de principiul certitudinii impunerii, face trimitere la principiul „in dubio contra fiscum”.  Instanta a luat in considerare adresele oficiale ale ANAF nr. 635887/23.01.2008 – catre UNNPR, 430669/31.03.2010 si 430909/03.05.2010, care, citam: sunt succeptibile unor interpretari neclare, care impiedica contribuabilii sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.  Autorul adauga faptul ca, in interpretarea instantei, argumentul „nu exista concordanta cu principiul certitudinii impunerii coroborat cu principiul statului de drept si egalitatii in fata legii” se bazeaza pe „viziunea incoerenta si inconsecventa” a ANAF asupra aspectelor de ordin fiscal efectuate inainte de 2008.

ICCJ a statuat irevocabil ca Autoritatea Fiscala a recunoscut faptul ca anterior anului 2008 nicio persoana fizica din Romania nu s-a inregistrat ca platitor de TVA pentru tranzactii imobiliare.  Este opinia autorului ca ANAF nu putea efectua astfel de controale pentru ca nu avea legislatie secundara care sa-i permita acest lucru, ordinul 1415/2009 introducand atat raportul de inspectie fiscala, cat si decizia de impunere la persoane fizice, iar ordinul 1786/24.04.2010 a permis ANAF inregistrarea din oficiu (a se vedea pe larg: Fiscalizarea tranzactiilor imobiliare. Incalcarea principiului neutralitatii TVA, cu consecinta neaplicarii dreptului de deducere).

Decizia ICCJ este de asemenea relevanta si prin prisma analizei patrimoniului personal.  Mentionam ca pana la aparitia noului cod civil, patrimoniul de afectatiune nu era clar definit, tranzactiile imobiliare nefiind tratate de vechiul Cod civil ca fapte de comert.  Trecerea de la vechiul cod civil la noul cod civil largeste aspectul comercial al tranzactiilor imobiliare efectuate de persoane fizice, in sensul unei activitati economice, mai aproape de legislatia fiscala europeana.  Este opinia autorului ca abia dupa intrarea in vigoare a Codului civil putem vorbi de obligatii fiscale legate de patrimoniul de afectatiune, asa cum de fapt OUG 125/2011 la art. 48 inclusiv la normele metodologice le-a si modificat.  Corect interpreteaza instanta calitatea de persoana fizica si nu de comerciant/persoana taxabila, aceasta neindeplinind acte de comert din cele reglementate de art. 3 Cod Comercial, pentru care exista obligatia de plata a TVA inainte de 2010.

Este important de notat, cateva caracteristici ale OUG 44/2008 care afecteaza reincadrarea unei activitati din patrimoniul personal in cel comercial al persoanei, actiune nereglementata in Romania de codul fiscal, respectiv de noul cod civil in 2011.  In primul rand, art. 5 al OUG 44/2008 preve obligatia oricaror persoane fizice autorizate, intreprinderilor individuale si intreprinderilor familiale sa lucreze conform legii, apoi art. 6 prevede ca orice activitate economica desfasurata permanent, ocazional sau temporar in Romania de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale trebuie sa fie inregistrata si autorizata.  Legea non-fiscala are mecanismele prin care sa prevada caracterul economic al unei activitati, dar abia dupa modificarile codului civil.  Cel mai important aspect nereglementat este cel al „entitatii – persoana fizica platitoare de TVA” care nu se regaseste in legislatia romaneasca. Modificarile codului civil cu aplicabilitate din 2011, respectiv cele fiscale prin OUG 125/2011, in urma carora dispare notiunea de comerciant, persoana fizica ramanand obligata pentru activitatile economice, cu mecanismele de protejare a patrimoniului de afectatiune, trebuie sa clarifice notiunea de activitate economica, respectiv rolul art.771 comparat cu art 46 cod fiscal.

Cunoscand faptul ca ICCJ a fost limitata sa nu intre in fondul cauzei, autorul considera si un alt punct de vedere relevant pentru tranzactiile imobiliare, inainte de modificarea codului civil. Notarii publici au incadrat toate tranzactiile conform art. 771, respectiv ca fiind civile.  Atata vreme cat la Art. 127 alin 1 si 2 CF nu sunt prevazute specific vanzarile din patrimoniul personal, o persoana fizica nu putea fi incadrata ca taxabila pentru plata TVA (impozabila) pentru aceste tranzactii si nici verificata de ANAF.   In opinia noastra persoana fizica nu depune declaratii de impunere pentru veniturile din vanzarile proprietatilor imobiliare si nu are obligatii legate de prezentarea acestor documente unui control fiscal, pentru ca nu i se aplica controlul fiscal.  Mentionam ca vanzarea de imobile nu este descrisa ca activitate economica independenta, iar obligativitatea platii TVA conform art 127 CF nu incadreaza aceasta activitate la cele ale caror specific necesita o declaratie de impunere. Rezultatul firesc este ca nu exista baza taxabila (impozabila) cu privire la TVA, deci procedural, ANAF nu se mai afla in situatia art 23 alin 1 CPF in privinta dreptului de control fiscal, pana la impunerea din oficiu. Ne aflam in prezenta abuzului de drept si, corelativ, a raspunderii pe care o atrage, pentru ca sunt indeplinite simultan conditiile de nesocotire a scopului economic si a celui social, pentru care a fost recunoscut dreptul fiscal al ANAF de a controla patrimoniul personal.  Activitatea economica independenta (sau prestata de o maniera independenta) este definita la art. 46 cod fiscal si nu include vanzarile de imobile ca venituri comerciale.  Procedural, ANAF si-a stabilit dreptul fiscal de control ilegal, pentru ca persoana fizica care tranzactioneaza imobile este contribuabil, dar nu este subiect fiscal cu privire la impozitul pe venit (notarul este, conform declaratiei 208) si nu poate fi legal incadrata ca subiect fiscal intr-un cadru legal care sa permita ANAF un control fiscal al TVA, fara o reincadrare din tranzactie impozitata in baza art.771 CF, nepurtatoare de TVA, in tranzactie impozitata in baza art. 46 CF, care poate fi purtatoare de TVA, sau fara a fi intai impus din oficiu.

Argumentam faptul ca persoanele fizice care efectueaza tranzactii imobiliare nu sunt supuse controlului fiscal, pentru ca Art. 83, alin 3 lit. g) din Codul fiscal spune ca „Nu se depun declaratii de impunere pentru venituri din transferul proprietatilor imobiliare.” Pana la aparitia legii 163/2005, care introduce capitolul special de tranzactii din patrimoniul personal, tranzactiile civile nu erau subiect al impozitului pe venit, ele fiind subiect al unei taxe de timbru.  In contextul acestei schimbari de legislatie incepand din 2006, trebuie urmarit art 83, alin 3 lit f., care era foarte clar cu privire la TOATE TRANZACTIILE IMOBILIARE .

Tocmai aceste puncte ale ICCJ, care diferentiaza tranzactiile civile fata de cele comerciale sunt de apreciat in Decizia 4349/2011, linia de demarcatie fiind de un inalt profesionalism fiscal.  Persoanele fizice supuse tranzactionarii sub jurisdictia codului civil nu au obligatia sa depuna nicio declaratie sau sa tina vreo evidenta fiscala sau contabila. Alt impozit decat cel pe venit nu se plateste la transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, prevazut de art.771 Cod Fiscal. Tocmai din acest motiv impozitul pe venitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, prevazut de art. 771 Cod Fiscal, este aplicat unei tranzactii incadrate de codul civil si este calculat, colectat si declarat de notari, inainte de autentificarea actului, acestia avand obligatii de stabilire, retinere si plata a impozitelor pe venit conform art 93 CF, persoanele fizice fiind beneficiari de venituri.

Notarii publici au obligatia asumata in art. 771, respectiv sa calculeze, sa incaseze si sa vireze impozitul pe venit, conform art. 93 Cod fiscal –  Obligatii declarative ale platitorilor de venituri cu retinere la sursa. In acest articol de lege notarii sunt subiect fiscal supus controlului fiscal conform art. 95 Cod de procedura fiscala, iar contribuabilul este incadrat de acest articol in categoria beneficiarilor de venit.

Daca nu se face incadrare, si veniturile sunt din activitati economice desfasurate in mod independent din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile din patrimoniul personal, atunci intervine prevederea de la art. 42 lit. g) si veniturile sunt scutite de impozit, deoarece intra in categoria „altele” de la cap. VIII1 Cod fiscal, respectiv veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat castigurile din transferul titlurilor de valoare, precum si altele decat cele definite la cap. VIII1. Veniturile rezulta din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile care sunt din patrimoniul personal.  Daca veniturile raman impozabile cu cota de 3%, adica – conform incadrarii ANAF – sunt venituri din activitati economice desfasurate in mod independent, atunci ele sunt venituri din activitati economice desfasurate in mod independent din tranzactiile imobiliare din patrimoniul personal, nefiind definite la cap. VIII1.

Daca tranzactia este neimpozabila din punct de vedere al impozitului pe venit, atunci nici contribuabilul nu poate fi persoana taxabila (impozabila) pentru TVA.

 

autor Daniel Udrescu (sursa: juridice.ro)
 

Experienta si practica unui avocat

Consecintele dezincrimarii evaziunii fiscale prevazute de art 6 din legea 241/2005

May 11, 2015

În ziua de 7 mai 2015, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere următoarele excepții de neconstituționalitate: Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005 […]

Exceptie neconstitutionalitate privind evaziunea fiscala ADMISA

May 7, 2015

În ziua de 7 mai 2015, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituția României și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere următoarele excepții de neconstituționalitate: Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.6 din Legea nr.241/2005 […]

Cind fiecare face ce vrea

March 31, 2015

Astazi voi posta 2 motivari din cadrul contestatiei unei camere preliminare ce au ca si obiect contestarea competentei DGA de a efectua acte de urmarire penala si interceptari telefonice in dosare penale in care nici una din persoanele implicate nu are calitatea de personal incadrat in Ministerul Adminstratiei si Internelor. Intrebarea ce se ridica in […]

Nepublicarea in Monitorul Oficial al Ordinelor emise de catre Ministerul Afacerilor Interne. O incalcare a legii aprobata de Curtea de Apel.

August 30, 2013

Intr-o speta recenta – aflata pe rolul Curtii de Apel Constanta si devenita irevocabila prin nerecurare datorita faptul ca instanta de recurs ICCJ ar fi stabilit termen in decembrie 2014 si clientul a renuntat – s-a pus in discutie inlaturarea efectelor juridice produse de catre Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr 400 / 2004 privind regimul […]

Procesele verbale pot fi atacate cu recurs. Exceptie de neconstitutionalitate admisa

July 18, 2012

În Monitorul Oficial nr. 492 din 18 iulie 2012 a fost publicată Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului X punctul 2 al Legii nr. 202/2010 prin care la articolul 118 al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, după alineatul (3) […]

Membru al INTERNATIONAL ASSOCIATION OF PENAL LAW

Membru al INTERNATIONAL ASSOCIATION OF PENAL LAW

Recent Comments:

  • Costache Mihai: mergeti la politie si vedeti despre ce este vorba. puteti refuza sa dati declaratie si sa fixati o alta audiere la care sa va prezentati cu un avocat...
  • Costache Mihai: nu exista un termen legal de solutionare a unui asemenea dosar. in mod cert, dosarul dvs nu este tergiversat fiind deschis abia in octombrie 2016 deci...
  • Costache Mihai: buna ziua, este obligatia politiei sa ancheteze orice plingere este depusa. Solutionarea acestei plingeri se va face in functie de rezultatul acestor...
  • Ion Mezei: Buna ziua!Am fost reclamat de catre un vecin direct la judecatorie pentru agresiune verbala,etc.Instanta a hotarat ca nu are are calitate procesuala s...
  • Mihaiu Constantin Marius: Buna ziua, pe data de 29.10.2016 am avut un accident rutier, am acrosat o caruta cu partea dreapta a vagonului rezultand la 2 victime, politia a spus ...
Primeste articolele mele

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: