Avind in ultimul timp citeva medieri ce nu au reusit (fara a fi culpa mediatorului, dimpotriva, acesta a depus toate eforturile sa se finalizeze cu succes dar nu am avut cu cine discuta) m-am gindit sa mai scriu ceva pe tema asta. Din ceea ce s-a scris sau discutat – cu mai mult sau mai putin patos – si vazind ceea ce se intimpla astazi cu privire la mediere (adica o blazare totala din partea mediatorilor datorita aminarii sanctiunii inadmisbilitatii cererilor in lipsa informarii gratuite) ramin la opinia ca medierea – ca panaceu la procesele judiciare – a fost mult supra-apreciata si prea mult promovata fara sa existe un background format din experiente practice romanesti ci doar cu statistici luate din alte tari (unde totul difera fata de Romania, incepind cu mentalitatea cetatenilor si pina la organizarea sistemului judiciar).
Medierea va deveni o practica uzuala?
Este destul de simplu de ce ar putea exista judecatori care sa promoveze medierea si unul dintre motive nu este increderea in acest sistem ci numarul mare de dosare civile/penale ce pot fi solutionate de catre parti chiar daca aceasta rezolvare nu este echitabila sau – uneori – conforma cu legea (ceea ce va naste posibile litigii in viitor, mediatorii nu au cunostinte juridice iar partile nu isi permit un avocat in toate cazurile)
In schimb, in privinta avocatilor problema sta un pic diferit. De ce un avocat de litigii ar accepta medierea in cazurile sale? Cel mai probabil ca acei avocati se indoiesc de abilitatile lor in evaluarea cazului si in capacitatea de a negocia o tranzactie pentru clienti.
Un alt argument ar fi cresterea concurentei pe piata avocaturii de litigii. Oare avocatii incep sa se indoiasca de capacitatea lor de a gasi si pastra clientii in cazul in care se dovedeste ca avocatul advers este mult mai bine pregatit si atunci prefera sa nu isi asume riscul unui litigiu? Ramine de discutat.
Este neindoielnic faptul ca medierea confera un mediu comfortabil pentru a discuta un caz intr-un mod prietenesc fata de o tranzactie discutata direct de catre parti. Este mai simplu sa prezinti cazul unui tert care preia sarcina de a discuta in contradictoriu cu partea adversa. Si atunci iti pui intrebarea: de ce sa te agiti discutind cu un potential adversar valoros in loc sa pui pe altcineva (in speta, mediatorul) sa o faca in locul tau?
Medierea isi va atinge scopul pentru care a fost introdusa?
Promotorii medierii incearca sa convinga publicul ca medierea este necesara ca si procedura prealabila unui proces. Ca dovada se indica o gramada de statistici luate din practica altor tari (Franta, Germania, SUA) care arata in mod clar ca a existat o scadere a numarului de procese aduse in fata unui complet de judecata si un numar foarte mare de conflicte rezolvate in afara instantelor. In plus, ni se spune ca se va evita „loteria” solutiilor judecatoresti (practica neunitara fiind cel mai des motiv invocat)
Dar aceste motive stau in picioare la o mai atenta analiza? Exista consecinte ce sunt ignorate (intentionat sau nu) din aceste argumentatii?
Sa incepem cu argumentul ca medierea duce la scaderea numarului de procese aflate pe rolul instantelor de judecata datorita gasirii unor solutii in afara instantelor. Eu spun ca aceasta scadere nu este datorata atit medierii in sine cit cresterii costurilor presupuse de procedura judiciara. Au crescut costurile presupuse de onorariile expertilor (nu vreti sa stiti cit costa o opinie expertala a unui medic legist, desi – vorbind in mod obiectiv – inalta specializare a acestuia isi justifica costurile iar aportul sau in cazurile de malpraxis medical este ESENTIAL), de exemplu. Au crescut costurile cu adminstrarea probatoriilor in cazul in care avocatii fac acest lucru – inregistrarile video, stenografia, transcrierea inregistrarilor, etc. In concluzie, costurile mari si riscul procesual (de neevitat in orice cauza, indiferent cit de sigur esti de pozitia cazului tau) imping partile la gasirea unor alternative mai fiabile.
Se poate spune ca medierea – prin simpla sa existenta – a dus la scaderea numarului de procese? Desi nu neg faptul ca un mediator bun poate determina gasirea unei solutii de catre parti este imposibil ca vezi acest lucru intr-o statistica. In cite cazuri putem spune ca medierea a dus la gasirea unei solutii si ca acele parti nu ar fi putut sa o faca singure, la o stacana de tuica sau tequila, dupa gust? Oare a analizat cineva daca cresterea costurilor procesuale in jurisdictiile unde medierea nu este obligatorie a dus sau nu la aceeasi scadere a numarului de cauze deduse judecatii?
In plus, in statistici nu se poate confirma faptul ca medirea rezolva doar cazuri in care partile nu ar fi putut incheia o tranzactie prin propriile eforturi. Exista factori ce imping partile la un compromis si care nu sunt luati in considerare cind se discuta de eficienta medierii.
Principalul avantaj al medierii se sustine a fi scaderea costurilor aferente solutionarii litigiului, adica este mai ieftin sa ajungi la o intelegere in cadrul medierii decit sa suporti costurile unui proces. Intr-un anume sens, au dreptate. Este evident ca in cazurile de malpraxis este mai ieftin sa ajungi la o tranzactie in cadrul unei medieri decit sa platesti costurile procesuale pentru a obtine o sentinta definitiva.
Dar acest avantaj exista IN ORICE tranzactie indiferent daca este implicat sau nu un mediator!! Si aceasta eroare pleaca de la premisa ERONATA ca litigiul nu se putea rezolva daca nu intervenea mediatorul ceea ce este TOTAL FALS. Foarte putine cazuri nu se pot rezolva printr-o tranzactie incheiata direct de catre parti daca acestea chiar isi doresc o rezolvare amiabila. Reciproc, nici o mediere nu va avea succes daca partile isi doresc un litigiu cu tot inadinsul.
Consecintele medierii – ce nu se discuta
Desi inteleg motivul iar legea 192/2006 este facuta de un agent de vinzari decit de un legiuitor preocupat de bunastarea justitiabililor (adica informarea trebuie sa prezinte DOAR avantajele medierii, adica se promoveaza informarea ERONATA a consumatorului) exista si consecinte / costuri suportate de catre un sistem juridic in care medierea este inserata cu forta. Cum ar fi deteriorarea relatiilor intre avocati in ideea in care se va merge mai mult pe o practica de tip „Rambo style” in litigii si pe o crestere tot mai mare a tendintei avocatilor de a nu isi asuma responsabilitatea unei analize cit mai realiste a cazurilor.
O analiza realista a cazurilor preluate de avocati are consecinte beneficice in cadrul relatiilor profesionale. Este foarte dificil – la nivel personal – sa ai pretentii nerezonable timp de 3 luni si apoi brusc sa te intilnesti cu acelasi avocat advers, privindu-l in ochi si sa ai aceleasi pretentii. Deci avocatul reclamantului va avea o atitudine onesta chiar de la inceputul discutiilor cu adversarul sau avindin vedere ca este constient de faptul ca la un moment dat se vor intilni.
Dar aceasta dinamica umana nu poate avea loc daca mediatorul devine principalul subiect pe care se concentreaza discutiile. Avocatul poate „permite”mediatorului sa convinga clientii pe care ii reprezinta sa admita o intelegere ca sa evite o discutie fata in fata cu adversarul si sa-i spuna acestuia „ai un caz bun, poti cistiga in instanta si inteleg pozitia clientului tau. Voi incerca sa explic cazul clientului meu”
Se spune de catre meditori ca avocatii nu au capacitatea de a negocia cazuri si ca doar mediatorii le au, acestea fiind dobindite pe parcursul a 2 saptamini de cursuri. Hmmm!! Argumentul se constituie in ceea ce se numeste „self-fulfilling prophecy”. Daca avocatii nu ar avea obligatia de a merge la mediere cred ca s-ar descurca sa incheie tranzactii asa cum o fac din 1831 incoace, adica de 180 de ani. Nici nu stiu cum s-au putut incheia intelegeri intre parti timp de 180 de ani in lipsa mediatorilor. Trebuie sa fi fost groaznic, de nesuportat!!
Nu uitati, avocatii sunt platiti catre clienti sa atinga un obiectiv – gasirea unei solutii la problema juridica expusa. Daca nu o fac, isi pierd clientii.
Din punctul meu de vedere, cea mai simpla cale de a evita o mediere este de a contacta avocatul advers si sa-i spuneti: „nu voi media aceasta cauza pina cind nu vom bea impreuna o cafea – poate chiar platesc si o masa la restaurant – si vom discuta problema. Daca nu vom ajunge la o solutie impreuna, abia atunci mergem la mediere”.
Daca adversarul refuza aceasta abordare va garantez ca nici medierea nu va avea succes. Luati-va certificatul sau procesul verbal de informare si mergeti in instanta de judecata.
Domnule Costache,
Va apreciez articolele pentru ca aveti un stil pe care il apreciez.
Da data aceasta cred ca ati plecat de la o premiza eronata: “Este mai simplu sa prezinti cazul unui tert care preia sarcina de a discuta in contradictoriu cu partea adversa. Si atunci iti pui intrebarea: de ce sa te agiti discutind cu un potential adversar valoros in loc sa pui pe altcineva (in speta, mediatorul) sa o faca in locul tau?”
1. Oare mediatorul are sarcina de a discuta in contradictoriu? Nicidecum! Maiestria este de adresa intrebari, si atat!
2. “mediatorii nu au cunostinte juridice iar partile nu isi permit un avocat in toate cazurile)”. De ce ar fi nevoie ca mediatorii sa aiba cunostinte juridice? Sarcina lor este de a determina comunicarea intre parti (comunicarea reala presupune a asculta si a vorbi).
Daca doriti sa dezvoltam acest subiect, cu mare placere.
Cu stima,
Aurel Boncioaga
buna ziua,
posibil ca termenii sa nu fi fost chiar extrem de corecti dar esenta ramine: mediatorul se prezinta la partea adversa cu oferta comunicata de mine. IN mod cert, aceasta oferta nu va fi pe placul sau si deci va face o contraoferta. Mediatorul nu este (cel putin nu ar trebui sa fie) un simplu curier care sa comunice ofertele si contraofertele si deci va trebui sa discute cu partea respectiva in ce masura contraoferta sa este acceptabila astfel incit sa aibe posibilitatea de a ajunge la un punct comun cu ambele parti. al acest lucru ma refeream cind spus de o discutie in contradictoriu.
va dau un singur exemplu de necesitate a unor cunostinte juridice – divortul cu minori. nu poti media si incheia un acord de mediere daca nu cunosti LEGEA cu privire la minori; riscul fiind de a avea un acord de mediere NUL. si mai pot da exemple in care necunoasterea legii (in special in cazurile in care avocatii lipsesc) poate duce la NULITATE ABSOLUTA a acordului de mediere (cum ar fi capacitatea de folosinta / exercitiu al celor pusi sub tutela sau curatela si care participa la mediere sau de ale caror drepturi se dispune prin mediere).
mai este putin pina cind primele actiuni in raspundere indreptate impotriva mediatorilor va convinge practicienii (nejuristi) sa isi imbogateasca cunostintele cu elemente minimale de drept 🙂
Domnule Costache,
Cu permisiunea dumneavoastra, insist: mediatorul nu are rolul “se prezinta la partea adversa cu oferta comunicata de mine.” ci, pur si simplu, da posibilitatea, prin comunicare (insist, asculta si vorbeste) , partilor initial adverse de a-si gasi propria cale amiabila pe care reciproc si-o insusesc si o prezinta ulterior instantei.
1. Cu riscul de a nu cunoaste specificul divortului cu minori, daca fostii parteneri de viata se inteleg intre ei, in prezenta mediatorului, asupra a ceea ce ei isi doresc in privinta minorilor, unde poate fi nulitatea?
2. Nu traiesc inca din mediere (am facut cursul in 2011si am inceput atunci demersurile pentru autorizare) pentru ca am fost profund dezamagit de incapacitatea organizatorica a Consiliului de Mediere de la acea vreme si de luptele incredibile pe diverse cai mediatice dintre mediatori pentru, cred eu, putere si cam atat…. (in rest, cuvintele bune si diversele argumente sunt doar bla, bla, bla)
3. Ca un adpt al medierii nici nu vreau sa fiu de acord cu denaturarea rolului mediatorului in banal “purtator de oferte si contaoferte” sau “despetul Pamantului” care da solutii juridice partilor divergente (pentru asta exista consultanta juridica, nu medierea).
Cu stima,
Aurel Boncioaga
cu si mai mare respect va spun ca practica nu este ca in filme si am sa ma explic.
spuneti ca “mediatorul “da posibilitatea, prin comunicare (insist, asculta si vorbeste) , partilor initial adverse de a-si gasi propria cale amiabila”iar eu va spun ca in majoritatea cazurilor nu este asa. Si asta pentru simplul fapt ca la mediere nu se prezinta partile in persoana ci avocatii lor. Iar in cazul in care una dintre parti este persoana juridica in mod cert nu exista nici o problema de “coracon” ci “simple business”.
in momentul in care ai in fata ta – ca si mediator – 2 profesionisti (in cazuri “bune” asa se intimpla, exclud divorturile, vecini care se inunda, etc ptr ca nu se afla in aria mea de activitate) toata teoria frumoasa din carti despre comunicare si iubire de semeni pica din start. 2 profesionisti vor cauta DOAR o solutie sa inchida cazul cit mai rapid si cu cit mai mare profit ptr clientul lor. deci medierea inseamna doar sa-i ajuti sa gaseasca o cale de mijloc si asta in baza unor aprecieri reci, la cifre economice si sume de bani plus prin prisma riscurilor legale. Nu pun in discutie faptul ca eu personal nu cred ca un mediator va gasi o solutie acolo unde 2 avocati care au negociat timp de 2-3 luni o intelegere fara sa gaseasca o varianta comuna.
in acest caz, cind medierea are loc fara ca ambele parti sa fie prezente in aceeasi incapere, mediatorul negociaza o oferta (cu una dintre parti) si o prezinta celeilalte. Apoi negociaza si contra oferta acesteia din urma incercind sa le aduca la un numitor comun (cunoscind pozitiile si motivele ambelor parti). cam asa decurge o mediere cu miza importanta
cu privire la minori – INDIFERENT de pozitia partilor si de intelegerea lor legea IMPUNE anumite limite care sunt prevazute prin prisma principiului “interesul minorului”. fara sa cunoasteti acest lucru – va precizez ca nu exista o grila, un check list ci el este format din doctrina scrisa de-a lungul timpului, din practica judiciara incepind cu 1952 – orice acord de mediere care implica un minor este susceptibil de NULITATE ABSOLUTA atit timp cit nu este facut conform legii.
exista asemenea aspecte in toate ramurile dreptului, mai multe sau mai putine, insa atit timp cit nu cunoasteti legea in domeniul in care mediati veti fi supus riscului de a vi se atrage raspunderea profesionala. Asta pentru ca legea nu distinge ca si cauza exoneratoare de raspundere cazul in care acordul de mediere este NUL, necunoasterea legii. ORICE cetatean roman este obligat sa cunoasca legea si asta este o prezumtie legala absoluta.
Multumesc pentru precizari