Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 1080 din 23 februarile 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie având ca obiect investire cu formulă executorie a unei sentinţe pronunţată de instanţa de contencios administrativ) că, în confomitate cu prevederile art. 22 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ, prin care acţiunile au fost admise, constituie titluri executorii şi nu este necesară investirea acestora cu formulă executorie. Inalta Curte subliniază că în materia contenciosului administrativ, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează o procedură specială de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative. Conform acestei proceduri, executarea respectivelor hotărâri se face ope legis, în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalităţi. De asemenea, Înalta Curte mai precizează că, faţă de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, investirea hotărârii cu formulă executorie există numai pentru acele hotărâri prin care au fost respinse acţiunile şi s-au acordat cheltuieli de judecată.