Incalcarea dreptului de acces liber la justitie de catre legea medierii

Legea medierii — Legea nr. 192/2006, cu modificările ulterioare — a instituit obligativitatea procedurii de informare prealabilă privind medierea ca o condiție de admisibilitate a cererii de chemare în judecată. Neîndeplinirea acestei proceduri era sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii. Această sancțiune, combinată cu perceperea unor onorarii sau costuri pentru emiterea dovezilor aferente (certificat de informare sau proces-verbal), ridică serioase probleme de constituționalitate și de conformitate cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Argumentez mai jos de ce consider că această reglementare încalcă dreptul fundamental de acces liber la justiție.

Ce prevede legea medierii și care este sancțiunea

Legea nr. 192/2006 a instituit obligația ca, anterior introducerii oricărei acțiuni civile în anumite materii, reclamantul să participe la o ședință de informare cu privire la mediere. Scopul declarat al legiuitorului era conștientizarea justițiabililor cu privire la posibilitatea soluționării conflictului pe cale amiabilă, înainte de a angaja resursele sistemului judiciar.

Sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații era drastică: inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. Practic, un justițiabil care nu prezenta dovada participării la ședința de informare nu putea accesa instanța de judecată. Această sancțiune operează anterior declanșării oricărei proceduri judiciare — ceea ce, după cum voi arăta, constituie o agravantă din perspectiva art. 6 CEDO. Despre contextul mai larg al medierii și al limitelor sale practice, citește și analiza noastră privind eficiența reală a medierii în România.

Problema onorariilor pentru emiterea certificatului de informare

Legea prevede că ședința de informare este gratuită — art. 26 din Legea 192/2006 interzice mediatorului să perceapă onorariu pentru informare și consiliere. Cu toate acestea, în practică, mediatorii desfășoară în etapa prealabilă și alte activități (pregătire, documentare, întocmire înscrisuri), pentru care unii susțin că pot percepe onorarii separate.

Problema concretă este că emiterea certificatului de informare sau a procesului-verbal — documentul fără de care cererea de chemare în judecată era inadmisibilă — poate fi condiționată de plata unor sume de bani. Indiferent de titlul sub care se percepe această sumă (onorariu pentru activități conexe, costuri administrative etc.), efectul este același: justițiabilul este obligat să plătească un terț privat pentru a obține documentul care îi permite accesul în instanță. Aceasta este, în esență, o taxă privată de acces la justiție — o construcție juridică profund problematică.

Încălcarea art. 21 din Constituția României

Art. 21 alin. (1) din Constituție garantează că „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar alin. (2) prevede expres că „nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”. Condiționarea accesului la instanță de parcurgerea unei proceduri prealabile cu costuri și de obținerea unui document de la un profesionist privat reprezintă o îngrădire a acestui drept.

Art. 20 din Constituție stabilește că dispozițiile privind drepturile fundamentale se interpretează în concordanță cu tratatele internaționale la care România este parte, iar în caz de conflict, prevalează reglementările internaționale mai favorabile. Prin urmare, și din această perspectivă, analiza trebuie să includă jurisprudența CEDO privind art. 6 din Convenție.

Jurisprudența CEDO privind limitările financiare ale accesului la justiție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că accesul la o instanță de judecată poate fi supus unor limitări de natură financiară — taxe de timbru, cauțiuni, cheltuieli de procedură — fără ca prin aceasta să fie încălcat în sine art. 6 din Convenție. Cauza Beian contra României (cererea nr. 4114/03) confirmă că astfel de limitări sunt compatibile cu Convenția dacă urmăresc un scop legitim și sunt proporționale.

Scopul legitim invocat în mod tradițional pentru taxele judiciare este buna administrare a justiției și descurajarea cererilor abuzive. Taxele de timbru plătite statului servesc finanțării sistemului judiciar și filtrarea acțiunilor vădit nefondate. Nimic din aceste argumente nu se aplică onorariilor percepute de mediatori privați pentru emiterea unor simple înscrisuri doveditoare. Nota de fundamentare a Legii 192/2006 face referire la degrevarea instanțelor — dar aceasta nu justifică obligarea justițiabililor să plătească un profesionist privat ca precondiție a accesului la justiție.

Mai mult, Curtea a sancționat constant lipsa unor mecanisme de scutire sau reducere pentru persoanele fără venituri. În cauzele Weissman contra României și Iorga contra României, Curtea a criticat explicit absența unor excepții pentru justițiabilii fără mijloace financiare. Legea medierii nu prevede nicio scutire pentru persoanele lipsite de resurse — ceea ce înseamnă că un justițiabil sărac este obligat, în egală măsură cu unul înstărit, să plătească pentru a accesa instanța.

Sumele mici nu exonerează statul de răspundere

Un argument frecvent invocat de susținătorii procedurii obligatorii este că sumele percepute sunt mici și, prin urmare, nu constituie un obstacol real. Jurisprudența CEDO infirmă categoric această logică. Curtea a constatat încălcări ale art. 6 din Convenție pentru obligații financiare de 10 RON (cauza Iordache contra României), 21 euro (cauza Iorga contra României) și chiar 3 euro (cauza Ciorap contra Moldovei). Valoarea absolută a sumei nu este criteriul relevant — criteriul este dacă suma constituie un obstacol în calea accesului la justiție raportat la veniturile și circumstanțele reclamantului.

Curtea a respins explicit argumentul că reclamanții dispuneau de bunuri ce puteau fi vândute pentru a achita taxele (Kania contra Poloniei). Prin urmare, nu există un prag valoric sub care o obligație financiară de acces la justiție să devină automat compatibilă cu Convenția.

Momentul intervenției limitării — o agravantă suplimentară

Un element deosebit de grav din perspectiva art. 6 CEDO este stadiul la care intervine limitarea. Obligația financiară impusă de legea medierii intervine anterior declanșării oricărei proceduri judiciare — practic, înainte ca justițiabilul să poată depune cererea de chemare în judecată.

Jurisprudența Curții în cauza Polejowski contra Poloniei stabilește că o limitare financiară care intervine chiar la debutul procedurii — înainte ca instanța să poată evalua fondul — este mai gravă decât una care intervine ulterior, în cursul procedurii. Sancțiunea inadmisibilității cererii pentru neachitarea onorariului mediatorului este exact tipul de obstacol descris în această cauză: o barieră absolută, plasată la intrarea în sistem, care nu lasă instanței posibilitatea de a analiza nicio circumstanță atenuantă.

Lipsa previzibilității și a criteriilor clare — o problemă distinctă

Art. 6 CEDO impune nu doar accesul la justiție, ci și previzibilitatea obligațiilor financiare aferente. Lipsa unor criterii orientative clare privind onorariile mediatorilor generează o altă problemă: justițiabilul nu poate știi dinainte cât va costa obținerea documentului necesar sesizării instanței. Această incertitudine poate descuraja în sine accesul la justiție.

În cauzele Beian contra României, Iorga contra României și Apostol contra Georgiei, Curtea a analizat nu doar nivelul taxelor, ci și modul în care acestea sunt calculate, ipotezele în care sunt datorate și consecințele neplății. Opacitatea cu privire la onorariile mediatorilor nu satisface standardele de claritate și previzibilitate impuse de Convenție.

Concluzie — ce soluții sunt conforme cu dreptul fundamental

Cât timp emiterea certificatului de informare sau a procesului-verbal este condiționată de plata unor sume de bani — indiferent de titlul sub care se percep — și cât timp absența acestor documente atrage inadmisibilitatea cererii introductive, reglementarea nu este conformă cu art. 6 CEDO și cu art. 21 din Constituția României.

Singurele soluții conforme cu dreptul fundamental la acces liber la justiție sunt: fie gratuitatea totală a procedurii de informare, inclusiv a emiterii certificatului sau procesului-verbal, fie eliminarea obligativității procedurii prealabile și promovarea medierii exclusiv prin mijloace proprii ale mediatorilor — prin profesionalism dovedit, nu prin constrângere legală.

Dacă dreptul tău de acces la justiție a fost îngrădit — prin orice mecanism procedural sau financiar — sau dacă te confrunți cu obstacole în declanșarea unei proceduri judiciare, avocatul nostru poate analiza situația și identifica soluțiile disponibile. Contactează-ne la mihai.costache[@]procese-avocat.ro sau 0744 33 49 75.