Prescriptia raspunderii solidare a administratorului
Decizia de angajare a răspunderii administratorului pentru insolvabilitatea societății/debitorului principal reprezintă un act prin care organul fiscal acționează în repararea pagubei pricinuite prin săvârșirea faptelor ilicite limitativ prevăzute de art. 25 alin. (2) C. pr. fisc.
Ca atare, dreptul la acțiune în repararea pagubei cauzate prin aceste fapte ilicite începe să curgă în condițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 – pentru termenele de prescripție începute anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil (01 octombrie 2011), adică de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Apreciem că autoritățile fiscale cunosteau sau ar fi trebuit să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, cel mai tîrziu la data emiterii Procesului Verbal de declarare a starii de insolvabilitate, dată de la care curge termenul de prescripție a dreptului de atragere a răspunderii solidare a administratorului pentru insolvabilitatea debitorului principal/societății.
Organul fiscal cunoaște sau ar trebui să cunoască paguba și persoana care răspunde de ea de la data emiterii procesului verbal mentionat supra, deci anterior emiterii și comunicării notificării administratorului societății comerciale privind declanșare procedurilor de atragere a răspunderii sale solidare pentru insolvabilitatea societății, respectiv anterior audierii administratorului în cadrul procedurii de angajare a răspunderii solidare.
Întrucât Codul de procedură fiscală nu reglementează niciun termen special de prescripție a dreptului la acțiune în repararea pagubei provenite din fapta ilicită, respectiv a acțiunii în răspundere reglementată de art. 27 CPF ca specie a acțiunii în răspundere civilă delictuală din dreptul comun, termenul de prescripție este termenul de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958 (actualul art 2517 Cod Civil) pentru termenele de prescripție începute anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil.
In concluzie, raportat la data emiterii Procesului Verbal de Constatare a starii de insolvabilitate a debitorului principal, termenul de prescriptie este implinit.
Necesitatea existentei unor probe care sa arate dovedeasca neachitarea cu rea-credinţă a obligatiilor fiscale
În această ipoteză, administratorul va răspunde pentru insolvabilitatea societății dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative:
(i) neachitarea la scadență obligațiile fiscale;
(ii) există reaua-credință a administratorilor;
(ii) prin neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale s-a provocat insolvabilitatea debitoarei/societății.
Consider că nu pot exista dovezi care sa duca la concluzia relei-credințe a administratorului debitoarei , pentru ca astfel să se fi provocat insolvabilitatea societății și neachitarea obligațiilor fiscale.
(In)existența sumelor de bani necesare achitării obligațiilor fiscale reprezintă un criteriu important în stabilirea (ne)îndeplinirii condiției relei-credințe a administratorului.
Răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvabilitate a societăţii prin săvârşirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres şi limitativ enumerate la art 25 alin 2 lit a-e iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârşită.
Rezultă că pentru instituirea răspunderii personale a subsemnatului este necesar sa existe calitatea de autor al faptelor limitativ enumerate de art. 25 din Legea nr 207/2015 şi săvârşirea acestor fapte să fi determinat ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate, elemente care nu pot fi reţinute în sarcina mea.
Simplul fapt că debitele au existat in perioada in care administratorul a deţinut calitatea nu este de natura a atrage in mod automat răspunderea me patrimoniala, in contextul in care buna credinţă se prezumă.
Astfel, revine în sarcina organului fiscal obligaţia de a dovedi, cu fapte concrete si nu simple presupuneri / prezumtii, faptul că administratorul a derulat cu rea credinţă activităţi ce au dus la neachitarea debitelor.
Ori, organul fiscal nu a identificat acte sau fapte juridice pozitive, de natura celor expres prevăzute de art. 25, al căror autor să fi fost administratorul, ci doar fapte negative generale, ce decurgeau din obligaţiile de administrator al societăţii cu privire la plata impozitelor, taxelor.
Mai mult, răspunderea persoanelor enumerate în art. 25 este condiţionată, printre altele, de existenţa legăturii de cauzalitate între faptele expuse şi starea de insolvabilitate, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispoziţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi asupra altor acţiuni sau omisiuni.
Nu in ultimul rând, trebuie menţionat faptul ca nu orice deficienţă managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii personale a administratorilor şi a motiva suportarea pasivului de către aceştia.
Prin instituirea acestei forme speciale de răspundere civilă, legiuitorul a urmărit să sancţioneze patrimonial fapte care contravin în mod flagrant ordinii juridice ce trebuie să domine relaţiile comerciale si care sunt săvârşite cu rea credinţa (dovada relei credinţe revenind in sarcina organului fiscal) si nu orice politică managerială deficitară.
In cazul in care doriti sa contestati decizia organului fiscal prin care va este atrasa raspunderea personala pentru neplata impozitelor de catre societatea a carei administrator sunteti, ma puteti contacta la email mihai.costache[@]procese-avocat.ro sau telefon 0744 33 79 15.