In decursul discutiilor avute cu diversi clienti atit in perioada colaborarii cu acestia cit si cu ocazia consultatiilor juridice oferite am observat (si notat) ce isi doresc acestia de la o firma de avocatura in materie de inovatie si experienta in relatiile cu clientii. De-a lungul timpului am incercat, impreuna cu colegii mei, sa intimpinam aceste dorinte si sa le satisfacem chiar inainte de a fi exprimate. Incerc sa redau citeva dintre acestea:
1. „Angajez un avocat si nu o firma de avocatura” – clientul a precizat „vrea sa stiu ca am un avocat dedicat sa ma ajute in rezolvarea problemei pe care o am la un moment dat”
2. „Vreau ca avocatul sa priveasca lucrurile din perspectiva mea. Avocatul care priveste problema din punctul meu de vedere va avea succes, indiferent cit de destept este”
3. Unul dintre clienti a dorit o implicare cit mai activa a cabinetului in cadrul afacerilor sale precum si o cunoastere cit mai buna a companiei sale de catre noi, astfel incit consultanta noastra sa ofere un plus de valoarea cit mai mare activitatii sale. In acest sens am delegat un coleg care a lucrat efectiv in cadrul firmei sale pentru o perioada de un an de zile, zi de zi, ca si cum ar fi fost angajatul sau.
Prin acest procedeu, am reusit sa cladim o relatie extrem de strinsa cu clientul nostru si am putut oferi consultanta juridica bine documentata si aplicata afacerii sale. De asemenea, am reusit contruirea unui departament juridic intern a carui supervizare o efectuam prin intermediul colegului nostru.
Avantajele acestei abordari au fost de ambele parti – clientul a obtinut o consultanta juridica de calitate si extrem de bine personalizata afacerii sale iar noi am obtinut un client care ne apreciaza si ne-a marit substantial cifra de afaceri.
4. „ Educarea din punct de vedere juridic a managementului companiei – client” – astfel, in cursul colaborarii cu un client am programat intilniri periodice in cursul carora am informat managementul companiei despre legislatia aplicabila afacerii sale si despre noutatile aparute. Clientul nostru a apreciat atit calitatea traininig-ului cit si simplul fapt ca a primit aceste informatii din partea unor persoane si nu prin intermediul unui simplu e-mail .
5. „Daca particip la o intilnire cu avocatii, nu aduce 6 parteneri din firma si sa imi spui tot ce faci. Eu vreau doar sa vad o singura persoana si sa-mi povesteasca despre cum poate rezolva problema pe care o am sau o voi avea”
6. „Nu exista inlocuitor pentru competenta profesionala in cazurile complexe. Daca imi pierd timpul cu un avocat extern atunci aceasta persoana trebuie sa cunoasca foarte bine domeniul despre care discutam, personalitatea nu conteaza”
7. „Daca ma intilnesc cu un managing partner din cadrul firmei de avocatura nu doresc ca apoi cazul meu sa fie inminat unui stagiar. Vreau avocatul cu care am discutat si pe care l-am angajat. Daca exista probleme in aceasta privinta, atunci sunt deranjat si imi caut o alta firma de avocatura”
Dumneavoastra ce va doriti de la firma de avocatura cu care colaborati?