Home » Gandurile si sfaturile unui avocat » Currently Reading:

Scrisoarea I. Catre onoratii reprezentanti ai justitiei romane

February 7, 2013 Gandurile si sfaturile unui avocat No Comments

Urmatorul text nu imi apartine insa exprima intr-o forma frumoasa ceea ce gindesc si eu ca avocat penalist. Originalul il gasiti pe blogul d-lui avocat Radu Chirita. Voi posta si continuarile acestui text imediat ce le va publica pe blogul domniei sale http://raduchirita.ro/

Nu-mi place sa scriu scrisori, dar am constatat in ultima vreme ca daca zic cu gura oricum nu ma ascultati, asa ca ma gandesc ca poate scrisorile le cititi. Asa ca m-am hotarat sa va scriu o scrisoare. Din aia deschisa si fara destinatar nominalizat.

Cred ca ati uitat ca prestati un serviciu public. Cred ca ati uitat ca nu sunteti un fel de dumnezei care decid, dupa cum le este vointa, asupra vietii unor oameni, ci niste simple functionari publici, care desfasoara o munca in folosul comunitatii. La fel ca mii de alte persoane, chemate sa ne slujeasca pe noi, cetatenii acestei patrii minunate, din care toata lumea vrea sa fuga de minunata ce e. Cati dintre cei care judeca in penal au mers vreodata in viata lor intr-o puscarie sa vada cum arata locul unde trimit pentru cativa ani tot felul de infractori. Poate daca vedeti cum arata locul ala veti avea bunul simt ca, inainte sa trimiteti un om acolo, sa fiti siguri ca nu gresiti. Cum poti sa trimiti un om pentru 7 ani la puscarie fara ca macar sa ai bunul simt sa il asculti mai mult de 2 minute? Daca cineva te-a numit judecator la mult prea inalta curte, nu ti-a dat si vreo pilula anti-eroare. Voi realizati ce inseamna niste ani din viata unui om? Ganditi-va la tot ce s-a intamplat in ultimii sapte ani din viata voastra si apoi mai ganditi-va odata daca constiinta sau macar o ultima urma de decenta va permite sa inchideti un om sapte ani fara sa il ascultati. Cum poti sa ii dai sase ani la unul, dupa ce scrii in decizie ca ca actele pe care le-a incheiat sunt valabile si ca nu a facut un act anume ilegal, dar intreaga sa activitate e ilegala? N-ar fi frumos ca, decat sa va ascundeti in spatele unor deliberari secrete, sa trebuiasca sa priviti omul in ochi si sa ii spuneti de ce il trimiteti la puscarie?

Cum poti sa judeci o revizuire a unei sentinte de condamnare pe care nu ai vazut-o in viata ta? Pe care nu ai citit-o si de care nu iti pasa, pentru ca, nu-i asa, orice revizure se respinge? Daca tot habar nu ai de nimic ce e in dosarul ala, cum poti sa ai lipsa de bun simt elementar ca nici macar sa nu asculti ce ti se spune? Cum poti sa nici macar nu te prefaci ca te intereseaza? Cand citesc tot felul de materiale scrise de judecatori exaltati despre patimile meseriei, rolul si functia judecatorului in societate, din alea cu justitie scrisa cu J mare, judecator scris cu J mare, nu ma pot gandi decat la Kafka. Asta daca traia in Romania ar fi scris nu literatura absurdului, ci nuvelele realitatii. Domnillor si doamnelor judecator, nu sunteti Jdumnezei! Sunteti oameni si puteti gresi. Toti gresim. Nu stiu daca ati fost vreodata la finante, la primarie, la posta sau mai stiu eu la ce serviciu public sa va trateze cineva cu scarba existentiala a functionarului frustrat de ghiseu. V-a placut? Imensa parte a domniilor voastre, mult prea onorate, aveti aceeasi atitudine. Sa nu credeti ca, daca toata lumea pe care o aveti in fata, va trateaza cu “onorata” si cu “respect” chiar este asa. Respectul se castiga atunci cand ii arati omului ca iti faci datoria cum poti tu mai bine, nu atunci cand te doare in cur de el. Iar onoarea se cistiga atunci cand te poti uita linistit in oglinda si poti sa raspunzi negativ la cateva intrebari: “am intrat vreodata in sala de judecata fara sa fi citit dosarul?”, “am dat vreo solutie fara sa stiu pe de rost dosarul?” “s-a intamplat vreodata sa ma doara in cur de ce spune fraierul din fata mea ori avocatul lui?”.

Sincer sa fiu, nu stiu de ce mai fac niciuna dintre meseriile pe care le am. Nu stiu pentru ce dracu’ ma mai duc la scoala sa incerc sa ii invat pe copii un pic de drept, ca oricum dreptul si dreptatea nu au nicio legatura cu viata reala. Eu nu drept trebuie sa ii invat pe copii, ci cum sa raspunzi elegant la intrebari din astea: “da’ de ce nu o vrut doamna judecator sa va lase sa vorbiti?”, “de o scris acolo ceva cand i-am dat acte in care scrie altceva?”. Plus ca trebuie invatati sa inghita cu zambetul pe buze (da, ma refer la ceea ce va ganditi si voi si nu e vorba de shaorma). Care vor sa se faca judecatori nu trebuie invatati nimic. Ei oricum vor fi dumnezei, deci fac ce vor. Plus ca nu le spune nimeni lor ce trebuie sa faca. Are vreo importanta pentru rahatul nostru de societate munca pe care o fac eu la scoala, ca si eu sunt tot prestator de servicii publice? Are pe dracu… In egala masura, nu stiu de ce mai fac avocatura. Ca sa mi-o iau in gura de la niste dumnezei facuti prin decret prezidential?  Ca sa nu stiu ce sa raspund la intrebarile clientilor? Sa ma simt ca un hot, pentru ca le iau la fraierii banii, si n-am ce sa fac pentru ei, pentru ca eu sau ei oricum nu conteaza decat eventual la judecata de apoi? Probabil ca o sa le fac in continuare pentru ca nu stiu sa fac altceva si sunt prea batran sa mai invat meserii noi. Voi continua cel mai probabil sa omit sa le spun copiilor din anul I sa renunte dracu la porcaria asta de facultate si sa se duca la info, la agronomie sau oriunde or vedea cu ochii. Si voi continua sa fur banii clientilor ca sa ii tin de mana cand se uita Jdumnezeii la ei pregatiti sa le distruga viata, fara a gandi vreo clipa.

Cand mai am izbucniri din astea de frustrare, sunt intrebat de ce nu le fac plangere la CSM. Ca sa ce? Sa ii judece colegii lor procurorii (vorba academicienei decedate)? Cum pot eu sa probez ca astia nu or citit nimic din dosar? Cum pot sa probez ca or luat decizia inainte sa intre in sala si inainte sa vada coperta dosarului? Ca sa fiu sigur ca dumnezeu e neiertator si o sa mai am cauze la acelasi complet? Stau ca boul si ma gandesc de azi dimineata de cand clientul meu a murit cu dreptatea in mana (bine, nu s-a pronuntat inca, dar n-am emotii) si eu cu el de manuta ce e de facut. Desi nu mi se pare o idee geniala, ajung la concluzia ca singura solutie e sistemul cu jurati. Mai rau ca acuma nu are cum sa fie. Si ma gandesc ca un om care e jurat odata la cativa ani, da de si-o mai mult interes decat niste functionari publici cu apucaturi de ghiseu. Stiu ca nu sunt toti asa, dar nu incalzeste pe nimeni asta. Vorbind doar in privat si fara nume, devin complici ai unui sistem minat din interior de indiferenta, incompetenta, coruptie si indolenta.

Pana vom avea jurati, adica pana niciodata, voi inaugura curand pe acest blog rubrica de jurisprudenta de cacat. Comentata. Macar sa arat oamenilor realitatea. Si ma doare in cur ca o zis UE ca nu e frumos sa critici hotararile judecatoresti, trai-v-ar si voua libertatea de exprimare si celelalte drepturi fundamentale. Si daca vreunul isi va citi solutia comentata si il vor apuca dracii, il rog sa-mi scrie, ca ii dau numarul de telefon al clientului meu sa il sune si sa ii raspunda la toate intrebarile la care eu nu am putut sa ii raspund omului. Atata li s-a suflat intre buci judecatorilor, ca vai saracii cate dosare au, vai ce munca grea fac, vai de capul lor cum ii critica nastase si antena 3, incat cred ca se impune sa li se arate si celalalt revers al medaliei. Repet ce am mai spus de sute de ori. E firesc ca judecatorii sa mai si greseasca, pentru ca nimeni nu e infailibil. Dar greseala presupune eroare, nu lipsa de bun simt elementar. Iar daca cineva vrea sa mi se alature la rubrica “jurisprudenta de cacat” e invitat sa o faca. Si va invitat si CSM-ul sa le apere reputatia profesionala.”