In recurs, ICCJ a considerat ca este fondată critica prin care partea reclamantă pretinde că instanţa de apel, printr-o interpretare nelegală, a lipsit de efecte juridice norma de drept prevăzută la art. 655 din Legea nr. 95/2006, atunci când a statuat că starea de vulnerabilitate a pacientului B., consecinţa afecţiunii cardiace de care suferea, reprezintă o cauză externă a infecţiei nosocomiale, care exonerează partea pârâtă de răspunderea pentru prejudiciile cauzate, critică subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Raportul juridic intervenit între pacient şi medic/unitatea sanitară are în conţinutul său drepturile şi obligaţiile prevăzute prin legile speciale din domeniul sănătăţii, printre care dreptul pacientului la îngrijiri medicale de cea mai înaltă clasă, prevăzut la art. 2 din Legea nr. 46/2003 (a drepturilor pacientului) şi corelativ, obligaţia unităţii medicale de a asigura pacientului condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale, prevăzută la art. 166 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Dispoziţiile art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 prevăd următoarele: Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie.
Infecţiile nosocomiale sunt afecţiuni sistemice ori localizate care rezultă dintr-o reacţie la un agent infecţios, care se produc, de regulă, în interiorul unităţilor medicale şi se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat, fiind în legătură cu deficienţe de igienă, sterilizare, manevre medicale etc.
Prin norma juridică specială menţionată, legiuitorul a reglementat răspunderea civilă delictuală obiectivă a unităţilor sanitare pentru prejudicii cauzate integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii pacienţilor prin infecţii nosocomiale în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, consecinţă a nerespectării de către acestea a obligaţiilor legale de securitate (obligaţii de mijloace) pe care le au faţă de pacienţi.
Răspunderea civilă delictuală obiectivă se angajează fără a fi necesare statuări cu privire la vinovăţia dovedită sau prezumată a unităţii sanitare (persoană responsabilă), întrucât este fundamentată pe obligaţia de garanţie care are ca suport riscul activităţilor de prevenţie, diagnostic sau tratament şi care, la rândul lor, au asociat riscul infecţiilor nosocomiale.
Riscul infecţiilor nosocomiale nu se confundă cu riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri medicale, inclusiv riscul decesului, aduse la cunoştinţa pacientului de unitatea sanitară/medic, în executarea obligaţiei de informare, prevăzută la art. 6 din Legea nr. 46/2003.
De altminteri, reglementarea prevăzută la art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 s-a impus în considerarea faptului că, spre deosebire de riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri medicale, inclusiv a acelora generate de neefectuarea tratamentului şi nerespectarea recomandărilor medicale, pe care pacientul şi le asumă în urma informării, riscul privind infecţiile nosocomiale, asociat fiind activităţilor şi procedurilor medicale, este şi rămâne în sarcina unităţii sanitare, nu poate fi asumat şi nici transferat pacientului.
Norma de drept menţionată prevede şi situaţia de excepţie în care răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin infecţii nosocomiale este înlăturată, anume când se probează că infecţia are o cauză externă unităţii sanitare, adică o sursă din exteriorul unităţii, care nu a putut fi controlată/depistată în cadrul activităţilor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale prevăzute de legiuitor în sarcina sa.
Pentru a se putea reţine situaţia de excepţie, se impune identificarea sursei externe a infecţiei nosocomiale şi a persoanelor responsabile, precum şi modalitatea în care factorii declanşatori ai infecţiei nosocomiale au pătruns din exterior în interiorul unităţii medicale, aspect cu privire la care îi incumbă sarcina probei.
Cu ocazia examinării situaţiei de excepţie prevăzute la art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, devin relevante şi normele dreptului comun prin care sunt reglementate cauzele exoneratoare de răspundere, anume normele de drept prevăzute la art. 1351 şi urm. C. civ.
Din cele menţionate, rezultă că starea de sănătate fizică ori psihică a pacientului şi afecţiunile medicale ale acestuia nu prezintă relevanţă din perspectiva analizei impuse de angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin infecţii nosocomiale şi nu pot fi subsumate noţiunii de cauză externă în înţelesul normei de drept prevăzute la art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006.
Afecţiunile medicale ale pacientului pot fi relevante doar în situaţia în care, la momentul solicitării investigaţiilor medicale ori internării, acesta, pacientul, este el însuşi purtătorul agentului patogen infecţios, agent care nu a fost cunoscut, nici depistat în cadrul activităţilor impuse de legiuitor pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale şi, deci, nu a putut fi controlat de unitatea sanitară pentru a împiedica declanşarea infecţiei şi producerea rezultatului păgubitor.
În acest scop, al evitării introducerii de agenţi patogeni infecţioşi în interiorul unităţilor sanitare, pacienţii sunt examinaţi la momentul prezentării şi internării în unitatea sanitară, moment după care afecţiunile medicale ale acestora intră sub puterea şi controlul unităţii sanitare.
În speţă, în evaluarea situaţiei de fapt, instanţele de fond au statuat asupra existenţei unei legături de cauzalitate între decesul pacientului B. şi infecţia nosocomială cu bacilul pioceanic (pseudomonas aeruginosa) care a fost contactată de acesta pe perioada internării în unitatea spitalicească pârâtă, […..],
S-a reţinut că actele medicale relevă faptul că asupra pacientului s-a intervenit chirurgical şi că, postoperatoriu, acesta a prezentat episoade febrile, care au determinat recoltarea de hemoculturi repetate, culturi de aspirat bronşic şi culturi de plagă care au dezvoltat pe mediile de cultură colonii de Klebsiella pneumoniae şi Pseudomonas aeruginosa, pacientului fiindu-i administrat tratament antibiotic.
Pacientul B. a decedat în data de [….] în Spitalul Judeţean de Urgenţă […], unde a fost internat imediat după externarea din unitatea pârâtă, anume în perioada [….], cu diagnosticul de Pneumonie cu Pseudomonas, IOT+VM, protezare aortică recentă (metalică), dehiscenţă de proteză aortică, cardiomiopatie valvulară, cardiostimulator permanent pt. BAV,l gr. III, protezare aortică cu multiple reintervenţii chirurgicale.
Instanţele de fond au mai reţinut că în perioada [….], pacientul a fost internat de 14 ori, în 5 unităţi sanitare diferite, suferind patru intervenţii chirurgicale, decesul survenind ca urmare a unei lungi suferinţe cardiace, cu punct de plecare o stenoză aortică degenerativă, care a necesitat intervenţie chirurgicală în urma căreia au rezultat complicaţii infecţioase multiple şi compromiterea funcţiei cardiace, care în timp a dus la o depresie imunologică severă ce a permis contractarea şi dezvoltarea unor germeni agresivi (printre care şi Pseudomonas aeruginosa), care au condus la bronhopneumonie şi şoc septic.
În considerarea acestor aspecte de fapt, instanţa de apel a validat concluzia primei instanţe potrivit căreia starea de sănătate a pacientului şi istoricul medical anterior internării au favorizat grefarea agentului biologic agresiv şi, deopotrivă, că aceasta, starea de sănătate precară, reprezintă cauza externă exoneratoare de răspundere care nu a putut fi controlată de către instituţia sanitară pârâtă.
În susţinerea concluziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că infecţia nosocomială a fost doar ultima etapă dintr-un lung şir de complicaţii care au dus pacientul într-o stare critică, în care riscul de deces era iminent.
Or, vulnerabilităţile organismului pacientului determinate de complicaţiile bolii cardiace (printre care şi cele infecţioase) nu pot constitui, în acelaşi timp, şi cauză favorizantă, care a facilitat grefarea bacilului pioceanic responsabil pentru infecţia nosocomială (aspect care presupune o sursă externă a infecţiei), şi cauză determinantă (adică, însăşi sursa infecţiei), cum, contradictoriu, a reţinut instanţa de apel.
În plus, astfel cum s-a arătat, în absenţa unei legături între afecţiunile medicale ale pacientului (care au determinat depresia imunologică severă a sistemului său imunitar) şi agentul patologic care a declanşat infecţia nosocomială prejudiciabilă, starea de sănătate a pacientului nu poate constitui o cauză externă a infecţiei, în înţelesul art. 655 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, aceasta fiind, la momentul infectării, chiar în responsabilitatea unităţii medicale în care era internat.
Nici faptul că probatoriile evidenţiază împrejurarea potrivit căreia au fost luate măsuri de depistare şi tratare a infecţiilor nosocomiale prin multiple culturi efectuate şi administrarea de antibiotice, fiind depuse toate diligenţele pentru investigarea situaţiei pacientului nu justifică exonerarea unităţii sanitare de răspundere pentru infectarea acestuia cu bacilul pioceanic, întrucât, astfel cum s-a arătat, obligaţiile legale de securitate sunt obligaţii de rezultat şi nu de diligenţă, iar nerespectarea acestora atrage după sine angajarea răspunderii civile obiective pentru prejudiciile cauzate pacienţilor.
În considerarea celor menţionate, rezultă că instanţa de apel, prin interpretarea greşită a noţiunii de cauză externă prevăzută la art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, a subsumat acesteia vulnerabilităţile pacientului B. determinate de depresia imunologică severă a sistemului său imunitar, consecinţă a afecţiunilor medicale preexistente internării în unitatea sanitară pârâtă, statuând, astfel, că nu poate fi angajată, răspunderea pentru prejudicii cauzate prin infecţii nosocomiale pretinsă de partea reclamantă, fapt ce atrage incidenţa motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Consecinţă a interpretării şi aplicării greşite a normei de drept menţionate, se constată că instanţa de apel nu a mai intrat în cercetarea fondului pretenţiilor de despăgubire deduse judecăţii de partea reclamantă.
In cazul in care aveti nevoie de consultanta si reprezentare juridica in cazuri de malpraxis medical ma puteti contacta la email mihai.costache[@]procese-avocat.ro sau telefon 0744 33 79 15.