Prescripţia răspunderii penale în dosarele penale

1. Obiectul articolului

Articolul îşi propune să ofere o schemă de lucru practică, pentru justiţiabili :

• identificarea termenului de prescripţie a răspunderii penale;

• calculul prescripţiei şi stabilirea legii penale mai favorabile;

• efectele deciziilor CCR şi ICCJ pronunţate începând cu 2018;

• standardele CEDO şi CJUE relevante;

• procedura concretă de invocare în faţa organelor judiciare;

• cele mai frecvente erori întâlnite în practică.

2. Cadrul normativ actual

2.1. Codul penal

Normele de bază sunt:

• art. 153–154 C.pen. – termenele de prescripţie a răspunderii penale;

• art. 155 C.pen. – întreruperea prescripţiei răspunderii penale;

• art. 5 C.pen. – aplicarea legii penale mai favorabile;

• art. 174 C.pen. – data săvârşirii infracţiunii, interpretată prin Decizia ICCJ nr. 1/2025 (RIL);

Cauzele care înlătură răspunderea penală, inclusiv prescripţia, sunt grupate în art. 153 şi art. 16 C.proc.pen.

2.2. Codul de procedură penală

Relevante pentru procedura de invocare:

• art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen. – prescripţia ca temei de încetare a procesului penal;

• art. 426 lit. b C.proc.pen. – contestaţia în anulare când s-a ignorat o cauză de încetare;

• art. 453 alin. (1) lit. f C.proc.pen. – revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale.

3. Termenele de prescripţie: generale şi speciale

3.1. Termene generale (art. 154 C.pen.)

Durata termenului general depinde de pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiune:

• 15 ani – detenţiune pe viaţă sau maxim mai mare de 20 ani;

• 10 ani – maxim între 10 şi 20 ani;

• 8 ani – maxim între 5 şi 10 ani;

• 5 ani – maxim între 1 şi 5 ani;

• 3 ani – maxim de cel mult 1 an sau numai amendă.

Referinţa este pedeapsa prevăzută de lege, nu pedeapsa concret aplicată.

3.2. Termene speciale

Prin efectul întreruperii valabile a prescripţiei, poate interveni prescripţia specială (art. 154 alin. 4–5 C.pen.), adică un termen mai lung decât cel general.

În practică, cheia nu este doar lungimea termenului, ci existenţa sau inexistenţa unor întreruperi valabile.

4. Cum se calculează prescripţia

4.1. Punctul de pornire – data săvârşirii infracţiunii

Regula generală: termenul curge de la data săvârşirii faptei (art. 154 alin. 2 C.pen.).

Pentru tipuri de infracţiuni:

• infracţiuni de rezultat – de la producerea rezultatului;

• infracţiuni continue – de la încetarea acţiunii/inacţiunii;

• infracţiuni continuate – de la ultima acţiune;

• infracţiuni de obicei – de la ultima manifestare.

Decizia ICCJ nr. 1/2025 (RIL) clarifică, în interpretarea art. 174 C.pen., data săvârşirii infracţiunii pentru anumite infracţiuni de corupţie (art. 289–292 C.pen.), cu impact direct asupra momentului de la care curge prescripţia.

4.2. Legea penală mai favorabilă

Normele privind prescripţia – atât termenele, cât şi întreruperea – sunt norme de drept penal material, supuse art. 5 C.pen. (lex mitior). Acest lucru a fost stabilit expres prin Decizia ICCJ nr. 67/2022 (DCD/P).

Consecinţa practică: la calculul prescripţiei se compară, în ansamblu:

• legea aplicabilă la data comiterii faptei;

• legile penale ulterioare;

• reglementările succesive privind întreruperea prescripţiei,

şi se aplică combinaţia mai favorabilă inculpatului.

5. Întreruperea prescripţiei: cronologia 2018–2025

Aceasta este zona cu cel mai mare impact asupra dosarelor vechi.

5.1. Regimul vechi (până la 25 iunie 2018)

Textul iniţial al art. 155 alin. (1) C.pen. prevedea că „cursul termenului prescripţiei se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”. Practic, aproape orice act de procedură putea întrerupe termenul.

5.2. Decizia CCR nr. 297/2018 – începutul golului normativ

Prin Decizia nr. 297/2018, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei privind „orice act de procedură”, reţinând că norma este imprevizibilă şi contrară principiului legalităţii.

Legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile pentru a înlocui norma.

5.3. Decizia CCR nr. 358/2022 – confirmarea inexistenţei cauzelor de întrerupere

Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a constatat din nou neconstituţionalitatea art. 155 alin. (1) C.pen. şi a explicat că, după Decizia 297/2018 şi până la intervenţia legislativă, textul nu a mai conţinut o soluţie legislativă privind întreruperea.

Consecinţa reţinută de doctrină şi jurisprudenţă: între 25.06.2018 şi modificarea prin OUG nr. 71/2022, nu au existat cazuri legale de întrerupere a prescripţiei.

5.4. Reacţia legiuitorului – OUG nr. 71/2022 şi textul actual

OUG nr. 71/2022 a modificat art. 155 alin. (1) C.pen., în forma actuală: cursul termenului prescripţiei se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Astfel:

• întreruperea este restrânsă la actele comunicate;

• actele pur interne (de ex. unele referate, rezoluţii necomunicate) nu mai au efect întreruptiv.

5.5. Decizia ICCJ nr. 67/2022 (DCD/P)

Această decizie, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a clarificat două aspecte esenţiale:

1. Normele privind întreruperea prescripţiei sunt norme de drept penal material, supuse art. 5 C.pen.;

2. În intervalul cuprins între Decizia CCR nr. 297/2018 şi intervenţia legislativă prin OUG nr. 71/2022, nu au existat cauze de întrerupere a prescripţiei.

5.6. Decizia ICCJ nr. 37/2024 (hotărâre prealabilă)

Decizia nr. 37/17.06.2024 precizează relaţia dintre Decizia 67/2022 şi jurisprudenţa CJUE, stabilind că:

• instanţele nu pot ignora dezlegarea dată prin Decizia 67/2022 sub pretextul aplicării dreptului UE;

• dezlegarea dată prin Decizia 67/2022 se aplică şi actelor de procedură efectuate înainte de 25.06.2018, în condiţiile stabilite prin acea decizie şi având în vedere hotărârea CJUE în cauza C-107/23 PPU (Lin).

5.7. Decizia ICCJ nr. 16/2024 (RIL)

Prin Decizia nr. 16/2024 (RIL), ICCJ reia problematica prescripţiei şi confirmă, între altele, că prescripţia – generală sau specială – face parte din ansamblul de criterii ce trebuie analizate în aplicarea legii penale mai favorabile, inclusiv în raport cu deciziile CCR şi CJUE.

6. Standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ale CJUE

6.1. CEDO – art. 7 CEDO

Ghidul CEDO privind art. 7 şi jurisprudenţa aferentă (de exemplu Coëme şi alţii c. Belgia, Vegotex International SA c. Belgia) reţin că:

• prelungirea termenelor de prescripţie este admisibilă dacă intervine înainte de expirarea termenului iniţial;

• restabilirea răspunderii penale după expirarea termenului de prescripţie este incompatibilă cu art. 7 CEDO (legalitate şi previzibilitate).

Acest standard confirmă că, odată ce prescripţia s-a împlinit conform dreptului intern aplicabil, statul nu poate „reactiva” răspunderea penală prin modificări ulterioare.

6.2. CJUE – cauza C-107/23 PPU (Lin)

CJUE a analizat, în cauza Lin, efectele deciziilor CCR privind prescripţia asupra dosarelor ce privesc protejarea intereselor financiare ale UE. Concluziile relevante:

• statele trebuie să asigure sancţionarea efectivă a infracţiunilor ce afectează bugetul UE;

• totuşi, nu pot fi încălcate principiile legalităţii şi ale legii penale mai favorabile, consacrate de dreptul intern şi de Carta drepturilor fundamentale.

ICCJ integrează aceste standarde în deciziile 37/2024 şi 16/2024, fără a abandona aplicarea lex mitior în materia prescripţiei.

7. Ce recomand ca trebuie verificat în dosare vechi

7.1. Paşi de analiză

Pentru fiecare dosar, verificarea prescripţiei presupune, în ordine:

1. Identificarea perioadei de săvârşire a faptei (nu doar data sesizării sau a trimiterii în judecată).

2. Stabilirea încadrării juridice şi a pedepsei maxime prevăzute de lege la momentul faptei şi în legile ulterioare (compararea pentru lex mitior).

3. Determinarea datei de la care începe să curgă termenul – cu aplicarea Deciziei ICCJ nr. 1/2025 acolo unde este cazul.

4. Inventarierea actelor de procedură:

   • înainte de 25.06.2018 – pot avea efect întreruptiv în regimul vechi;

   • între 25.06.2018 şi 30.05.2022 – nu se consideră cauze de întrerupere;

   • după 30.05.2022 – au efect întreruptiv numai actele ce trebuie comunicate suspectului/inculpatului.

5. Calculul termenului general şi, după caz, al termenului special, raportat la datele de mai sus.

În numeroase cauze cu fapte anterioare anului 2014–2015, rezultă că termenul de prescripţie era împlinit deja la data soluţionării apelului.

7.2. Hotărâri definitive

Dacă există o condamnare definitivă pronunţată:

• în condiţiile în care, potrivit deciziilor CCR şi ICCJ, prescripţia era deja împlinită; sau

• fără analizarea corectă a „golului normativ” 2018–2022,

se pune problema folosirii contestaţiei în anulare (art. 426 lit. b C.proc.pen.) sau a revizuirii (art. 453 alin. (1) lit. f C.proc.pen.), cu argumente întemeiate pe Deciziile CCR 297/2018, 358/2022 şi pe Decizia ICCJ 67/2022.

8. Procedura de invocare a prescripţiei

8.1. În cursul urmăririi penale

Prescripţia poate fi invocată prin:

• memorii sau cereri adresate procurorului;

• solicitarea pronunţării unei soluţii de clasare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f C.proc.pen.

Argumentarea trebuie să includă:

• termenul aplicabil (general/special);

• data de la care a început să curgă termenul;

• lipsa întreruperilor valabile în perioada 2018–2022;

• eventualele acte de procedură comunicate după 30.05.2022.

8.2. În faţa instanţei (fond, cameră preliminară, apel)

În practică, este recomandabil ca apărarea să formuleze o excepţie de prescripţie:

• în cameră preliminară – cu solicitarea încetării procesului penal;

• în judecata pe fond – la primul termen la care partea este legal citată;

• în apel – atât prin motive scrise, cât şi oral, la termen.

Prescripţia este o cauză absolută de încetare; instanţa o poate lua în considerare şi din oficiu, dar o excepţie precis formulată obligă instanţa să motiveze explicit.

8.3. Căi extraordinare de atac

După rămânerea definitivă a hotărârii:

• Contestaţia în anulare este relevantă atunci când, la momentul pronunţării soluţiei, exista o cauză de încetare (prescripţia) ignorată de instanţă.

• Revizuirea poate fi invocată în legătură cu efectele deciziilor CCR asupra temeiului condamnării.

9. Greşeli frecvente în materia prescripţiei

1. Raportarea la pedeapsa concret aplicată, nu la maximul special prevăzut de lege.

2. Ignorarea perioadei 2018–2022: a considera că orice act de procedură din acest interval a întrerupt prescripţia contravine CCR 297/2018, CCR 358/2022 şi ICCJ 67/2022.

3. Confundarea prescripţiei răspunderii penale cu prescripţia executării pedepsei. Sunt instituţii distincte, cu regimuri proprii.

4. Neutilizarea legii penale mai favorabile: se analizează „pachetul” de norme privind şi termenele, şi întreruperea prescripţiei, nu doar durata „în abstract”.

5. Stabilirea eronată a datei săvârşirii faptei, în special la infracţiuni de corupţie, cu ignorarea Deciziei ICCJ nr. 1/2025.

6. Invocarea incompletă a jurisprudenţei europene – de exemplu, utilizarea doar a argumentelor privind necesitatea sancţionării fraudelor în dauna intereselor financiare ale UE, fără a integra şi standardele CEDO privind interdicţia reactivării răspunderii penale după expirarea prescripţiei.

10. Concluzii operaţionale

1. Prescripţia răspunderii penale este o garanţie de legalitate, nu un artificiu procedural.

2. Perioada 2018–2022 a generat, prin deciziile CCR 297/2018 şi 358/2022, un interval în care nu au existat cauze legale de întrerupere a prescripţiei, fapt confirmat de ICCJ prin Decizia 67/2022 şi nuanţat ulterior prin deciziile 37/2024 şi 16/2024.

3. Standardele CEDO exclud restabilirea răspunderii penale după expirarea termenului de prescripţie, iar CJUE, în cauza Lin, nu impune abandonarea lex mitior, ci doar evitarea unei impunităţi sistemice în cauzele ce privesc fonduri europene.

4. Pentru orice persoană urmărită penal în dosare vechi, verificarea riguroasă a prescripţiei – cu cronologie, identificarea actelor de procedură şi aplicarea legii penale mai favorabile – este indispensabilă.

5. Din perspectiva apărării, este esenţială formularea unei excepţii de prescripţie structurate ca un mic memorandum: faptă – încadrare – pedeapsă maximă – termen aplicabil – acte de procedură – efecte ale deciziilor CCR/ICCJ – concluzie de încetare.