In contextul economic actual s-a observat o crestere substantiala a cererilor de insolventa depuse de catre creditori. Multi agenti economici si chiar avocati vad in aceasta cale o modalitate de constringere a debitorilor de a achita datoriile datorita (i) costului scazut al procedurii, taxele legale costa 120 ron; (ii) mentionarea in Registrul Comertului a existentei unei proceduri de insolventa (chiar daca aceasta nu este admisa de catre judecatorul sindic) va consta intr-o piedica a firmelor care doresc sa participe la licitatii publice sau doresc sa se finanteze (sau refinanta) de la institutiile de credit si astfel vor achita debitul pentru a scapa de aceasta „pata” la dosarul firmei, (iii) dorinta asociatilor de a-si pastra in viata afacerea la care au muncit ani de-a rindul si nu in ultimul rind pe (iv) temerea administratorilor ca va fi atrasa raspunderea personala in cazul in care instanta va admite cererea de deschidere a procedurii insolventei
In aceste conditii va voi prezenta pe scurt problema atragerii raspunderii personale a administratorului astfel incit persoanele vizate sa aibe cunostintele minime in acest domeniu.
Raspunderea administratorului
(i) pentru a fi responsabila din punct de vedere juridic, persoana fizica autoare a faptei ilicite trebuie sa fi actionat liber, neconstrans, avand capacitate de discernamant a faptelor sale si vointa libera; sa existe vinovataie
(ii) obiectiv, raspunderea juridica exista daca:
– exista o fapta ilicita, prin care se incalca o dispozitie a legii, un drept subiectiv al altei persoane sau un interes legal protejat;
– exista un rezultat pagubitor al faptei ilicite (prejudiciu in dauna unei alte persoane;
– exista legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
– nu exista cauze care sa inlature caracterul illicit al faptei, vinovatia faptuitorului sau consecintele faptei ilicite.
Sediul legal al raspunderii administratorilor se gaseste in dispozitiile normative consacrate prin Legea 31/ 1990 privind societatile comerciale, republicata (art. 72, art. 73, art. 148, 155 si 157).
De asemenea, Legea 85/2006 privind procedura insolventei publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, intrata in vigoare la data de 26 iulie 2006, contine norme speciale referitoare la angajarea raspunderii membrilor organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere consacrate prin art. 138, 139, 141, 142.
Raspunderea civila a administratoruluia fost clasificata in doctrina si practica de specialitate in trei categorii:
– o raspundere ordinara (normala) fata de societate si asociati
– o raspundere exceptionala fata de terti
– o raspundere agravata, in caz de faliment al societatii
Legea privind procedura insolventei în art. 138 alin.(1) a reiterat enumerarea limitativa a cazurilor de atragere a raspunderii administratorilor prevazute in vechea reglementare privind reorganizarea judiciara si procedura falimentului (Legea nr. 64/1995).
Enumerarea fiind vadit limitativa, nu poate fi extinsa prin interpretare analogica. Astfel, cazurile prevazute de lege sunt urmatoarele:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Jurisprudenta a respins cererile prin care s-a solicitat antrenarea raspunderii administratorilor avand ca temeiuri de fapt, de exemplu :
– nedepunerea diligentelor pentru readucerea unor bunuri in patrimoniul debitorului ;
– neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget;
– management defectuos;
– continuarea abuziva a unei exploatari deficitare;
– neurmarirea incasarii propriilor creante;
– exercitarea functiei de administrator si la alta persoana juridica ;
– nedepunerea rapoartelor la administratia finantelor publice ;
– neplata creantelor bugetare.
Totodata, instantele au respins cererile in situatiile in care s-a dovedit ca insolventa a avut alte cauze :
– nesansa de a desfasura o activitate profitabila ;
– intreruperea temporara a activitatii de productie din motive neimputabile, nerecuperarea propriilor creante, neplata datoriilor curente, neincasarea valorii marfurilor exportate ;
– diminuarea cererii pietei si scaderea preturilor ;
Actiunea in angajarea raspunderii administratorilor
Legea 31/1990, republicata precizeaza ca “actiunea in raspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului si consiliului de supraveghere, precum si a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societatii de acestia prin incalcarea indatoririlor lor fata de societate, apartine adunarii generale, care va decide cu majoritatea de voturi”. Din analiza acestei dispozitii normative rezulta ca in regimul societatilor comerciale, care constituie dreptul comun in materia raspunderii administratorilor, numai societatea pagubita poate exercita actiunea in angajarea raspunderii administratorilor.
In regimul Legii nr. 85/2006, exercitarea actiunii in raspunderea administratorilor apartine administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului. Conform textului alin.(1) al art. 138, judecatorul-sindic poate fi investit de administratorul judiciar, de lichidator sau de comitetul creditorilor.
In ce priveste comitetul creditorilor, abilitarea legala este conditionata de prealabila autorizare a judecatorului-sindic, iar cererea de acordare a autorizarii este conditionata, la randul acesteia, de cel putin una dintre urmatoarele imprejurari:
1) administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau cu privire la cauzele insolventei, persoanele vinovate de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica;
2) administratorul judiciar sau lichidatorul, desi a indicat persoanele vinovate, a omis sa formuleze actiunea prevazuta la alin.(1) al art. 138, si, in aceasta din urma situatie, actiunea pentru stabilirea raspunderii acelor persoane ameninta sa se prescrie.
Concluzii:
Intotdeauna am recomandat clientilor mei angajarea unui avocat in cazul in care fie s-a deschis procedura insolventei fie s-a declansat procedura atragerii raspunderii fata de administrator pentru 2 motive importante:
(i) O buna aparare poate determina respingerea cererii depuse de catre administratorul juridicia sau lichidator si astfel administratorul nu va fi tras la raspundere, pastrindu-si intacta averea personala;
(ii) Exista metode legale de protejare a patrimoniului astfel incit o eventuala sentinta defavorabila sa afecteze cit mai putin sau chiar deloc averea personala a debitorului – administrator. Aceste metode variaza de la caz la caz insa pot fi simple sau chiar complexe incluzind utilizarea unor entitati specializate in asemenea operatiuni (as anumitele trust-uri offshore). La fel de mult vor varia si costurile insa fiecare va decide daca merita efectuarea unor asemenea cheltuielie sau nu.