Conform Constitutiei (din orice stat civilizat) toti cetatenii au obligatia de a contribui la cheltuielile publice prin plata de taxe si impozite. Dar nici un articol din Constitutie nu coroboreaza aceasta obligatie cu un drept de a controla (intr-un mod practic) modul in care sunt efectuate aceste cheltuieli publice precum si daca contribuabilul este de acord sau nu cu aceste cheltuieli.
Conform teoriei dreptului fiscal, toate taxele sunt platite de bunavoie de catre cetateni care beneficiaza in schimb de protectia statului precum si de alte servicii publice (invatamint, sanatate, justitie, cultura, etc). Acaest lucru seaman izbitor de mult cu cefinitia societatilor de asigurare de tip mutual – adica acele societati in care fiecare membru al unei organizatii mutuale este in acelasi timp asigurat si asigurator. Deci am putea spune astfel ca statul este o organizatie de acest tip. In consecinta, orice cetatean care nu mai doreste sa participe la costuri si sa beneficieze de protectia si serviciile oferite de stat este liber sa isi retraga participarea. De bunavoie achita taxele, de bunavoie sa poate retrage din acest mecanism.
Dar aceasta constructie teoretica nu corespunde sub nici o forma vietii reale. In realitate, guvernul se comporta ca un tilhar care spune victimei sale „Viata sau banii”. Din aceasta cauza si in unanimitate platitorii de taxe achita sumele de bani in baza acestei amenintari.
Este adevarat ca Guvernul nu are nevoie sa pindeasca la drumul mare si sa iasa din tufisuri tinind in mina o arma, sustragind victimei sale portofelul. Dar folosirea mai multor hirtii (denumite acte fiscale pentru a linisti victimele) nu face ca jaful sa fie mai acceptabil, dimpotriva.
Ca o diferenta intre un tilhar de drept comun si Guvern, primul isi asuma responsabilitatea in mod personal. El nu pretinde ca are un drept prevazut de lege in baza caruia te deposedeaza de bani sau ca banii furati ii va folosi in interesul tau. El nu spune ca este altceva decit un simplu tilhar.
Dupa ce iti ia banii, tilharul te lasa liber sa te plimbi unde vrei. Nu te urmareste de-a lungul drumului interzicindu-ti sa faci o fapta sau alta si nici nu te obliga sa faci anumite fapte sustinind ca sunt in interesul tau.
Din acest punct de vedere, acei tilhari care se autointituleaza „Guvern” procedeaza exact invers decit cei descrisi anterior
Primul lucru ce poate fi observat este ca – spre deosebire de un tilhar obisnuit – Guvernul nu isi asuma responsabilitatea faptelor sale. Dimpotriva, ei desemneaza intr-un mod nepublic (dar nu secret) citiva functionari care vor actiona in numele sau.
Dupa numirea functionarului, Guvernul va face instructajul functionarului sau:
„Du-te la XY si spune-i ca „guvernul” are nevoie de bani pentru a acoperi cheltuiala pentru protectia persoanei sale si a bunurilor detinute. Daca iti va argumenta ca nu a semnat nici un contract cu noi si ca nu doreste protectia Guvernului, spune-i ca nu este treaba lui si ca noi AM ALES sa il protejam indiferent daca vrea sau nu. Si daca iti va da banii, promite-i ca vom oferi o chitanta care il va proteja de alte asemenea cereri pe intreg parcursul anului.
Daca va refuza sa se conformeze cererilor tale, executa silit toate bunurile sale si opreste banii nu numai pentru solicitarea noastra initiala cit si pentru cheltuielile ocazionate de aceaste executare silita. Daca opune rezistenta la executarea silita, atunci solicita ajutorul altor membri ai Guvernului. Daca rezistenta va continua in forma armata atunci captureaza-l, intocmeste rechizitoriul, obtine o condamnare si trimite-l la inchisoare.”
Acest fragment este, de fapt, varianta pentru cetatenii de rind a Codului Fiscal, Codului de Procedura Fiscala, Codului Penal si Codului de Procedura penala.
Aceste acte normative stau la baza platii „voluntare” a taxelor si impozitelor. Tot ele sunt si temeiul „suportului” acordat de catre cetateni Guvernului in actiunile sale de impartire si folosire a banilor publici in „beneficiul” cetatenilor sai.
De ce ar trebui sa fie – de lege ferenda – evaziune fiscala un caz de legitima aparare?
Pentru ca fiecare cetatean care plateste un ban Guvernului nu face decit sa ofere acestuia mijloacele materiale de a scoate mai multi bani de la acelasi cetatean platitor;
Pentru ca Guvernul care incaseaza banii ii va folosi dupa bunul sau plac, inclusiv pentru a viitoare „tilharii” facute impotriva propriilor cetateni.
Pentru ca este o absurditate perfecta faptul ca anumite persoane (functionari publici) incaseaza cu forta banii de la cetateni in scopul de a-l proteja tocmai de asemenea actiuni;
Pentru ca este absurd ca acesti functionari sa incaseze banii cu forta pentru a proteja un cetatean care nu doreste sa fie protejat;
Pentru ca singura cale ca cetatenii sa aibe libertate politica (adica dreptul de a-si exercita prerogative acordate de lege) este aceea de a-si pastra banii in propriul buzunar pina cind vor primi asigurari rezonabile de la Guvern ca acestia vor fi folositi in beneficiul lor si nu impotriva lor;
Pentru ca nu exista un Guvern in aceasta lume care sa poate fi calificat „de incredere” sau sa fie suspectat de intentii bune la adresa cetatenilor sai
Prin prisma celor mentionate in aceasta lucrare, nu credeti ca evaziune fiscala este o forma de legitima aparare impotriva abuzurilor statului? Oare instantele penale vor lua in considerare o asemenea argumentatie?
un articol excelent! si adevarat, pana la urma. realitatea este ca guvernele pot fi “controlate” de cetateni doar prin asigurarea existentei unei elite care sa faca parte din ele. si din parlament, institutii, etc. o elita reala, morala, nu papagali cu pretentii de elite-cu baza pe coruptie, nepotism, etc.
dar asta ar insemna ca si cetatenii sa aiba niste valori morale, pt. ca, nu-i asa, capul pestelui tot peste este. ca sa ai norme morale, trebuie sa ai educatie, 7 ani de-acasa, mancare (ca totul trece prin stomac), etc. adica o baza sanatoasa inca de-acasa.
in concluzie: cu cat suntem mai saraci, mai creduli sau mai prosti, cu atat va fi din ce in ce mai greu sa combatem bataia de joc.
este, pana la urma, un cerc vicios. si daca mai punem si ceva interese din afara, rezultatul e ce e.
Problema abordata apare in opinia mea doar pe jumatate tratata, pentru ca totusi statul iti pune la indemana serviciile publice (invatamant, politie, sanatate, justitie, etc) si infrastructura (drumuri si cladirile unde se deservesc aceste servicii publice). Un cetatean nu se poate retrage in totalitate niciodata ca si participare, ar insemna sa nu foloseasca nimic din ce-i ofera statul, spre exemplu sa moara pe strada si Ambulanta sa refuze sa-i acorde primul ajutor pentru ca el nu mai e cetatean.
Starea civila = posesia de stat, ce facem ii luam numele si cetatenia? Identitatea noastra e girata de statul unde ne nastem prin intocmirea certificatului de nastere.
Faptul ca banul public colectat in maniera descrisa “cu japca”, este cheltuit prost sau mai bine spus bugetul este delapidat “legal” asta e partea goala a paharului.
Consider ca cetateanul este o victima a guvernelor in general prin prisma faptului ca nu are parghii reale de a controla sau de a-si spune cuvantul in momentul in care se creeaza si se adopta legi ce mai tarziu sunt puse in aplicare de catre Guvern.
Pe ideea exercitiului dreptului civic, practic cetateanul ar trebui sa se duca la biroul deputatului sau senatorului de culoarea politica care guverneaza din circumscriptia unde domiciliaza si sa ii exprime problemele pe care le are si de preferat in scris pentru ca vorba zboara.
Dar mai bine, oare avocatul poporului si curtea constitutionala nu pot fi amestecati in problema cetateanului sau oare la cate semnaturi poate fi schimbata sau adoptata o lege ?!
Daca lumea ar fi atat de implicata la nivel national, ca de exemplu pe facebook de schimbarea unor legi ce ii afecteaza in mod direct, cred ca solutii ar aparea in scurt timp.
Concluzia mea e: evaziunea apare ca morala pentru evazionist, el fiind cel care suporta toate costurile si fustrarile cauzate de Guvern (si indirect Parlament) insa evaziunea apare ca imorala cand ne gandim ca saraceste bugetul de stat, deci banii nostrii ai tuturor, persoane fizice, juridice si aparatul de stat.
Imi doresc un buget gras, evaziune cat mai mica si o ratiune excelenta in cheltuirea banului public, dar oare este posibil in Romania? Nu.