Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.” Acesta este singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la soluţionarea capetelor de cerere deduse judecăţii.
Potrivit art.997 alin.1 C.pr.civ., instanţa va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
De asemenea, potrivit art. 920 CPC „instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei”.
Prin urmare, textele sus enunţate prevede două dintre cerinţele ordonanţei preşedinţiale – urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii luate – la care se adaugă, pe cale de consecinţă, cerinţa neprejudecării fondului raporturilor juridice dintre părţi.
Cu referire la condiţiile vremelniciei măsurii şi neprejudecării fondului, că acestea sunt îndeplinite, având în vedere existenţa pe rolul Judecătoriei xxx a dosarului nr. xxx ( dosarul va avea ca obiect divortul si custodia minorului) măsura solicitată în cauza de faţă nefiind o măsură definitivă, efectele ordonanţei preşedinţiale urmând a se produce numai până la soluţionarea litigiului dintre părţi menţionat anterior.
De asemenea, desfăşurarea de legături personale între părinte şi copil nu poate fi întreruptă, suspendată sau supusă unor condiţii stabilite unilateral de către unul dintre părinţi până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive fără a se produce vătămări grave amândurora, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.997 CPC urgenţa fiind evidentă într-o astfel de cauză.
Chiar daca tatal nu a restricţionat legăturile personale ale mamei cu minorul , instanţa poate aprecia că se impune stabilirea unui program de legături personale dintre mamaşi copil pentru a se evita neînţelegerile dintre părţi asupra acestui aspect, care ar afecta modul de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a îndatoririlor părinteşti şi prin urmare interesul superior al copilului.
Conform art.401 C.civ., părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînţelegere între părinţi instanţa de tutelă hotărând cu privire la modalitate de exercitare a acestui drept.
Astfel, conform art.17 din Legea nr.272/2004 (privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului), minorul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. În sensul legii relaţiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;
d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul (art.15 alin.1).
Se mai reţin prevederile art.19 din acelaşi act normativ, conform cărora minorul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Instanţa va avea în vedere, pentru a stabili în concret un program de vizitare, interesul superior al copilului, care impune ca minorul să fie crescut de ambii părinţi şi de a se bucura de prezenţa acestora cât mai mult timp posibil, în vederea asigurării unui echilibru psihic şi emoţional, fiind necesară în viaţa copilului şi prezenţa semnificativă a mamei, precum şi de acordul părţilor exprimat la termenul de judecată din data de.
În acelaşi timp, instanţa trebuie să ţină seama de reglementarea dreptului la viaţa de familie, conform art.8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, jurisprudenţa europeană reţinând că legăturile personale dintre părinte şi copil reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanţei, care ar împiedica o astfel de relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa familială.
În vederea realizării efective a drepturilor reclamantei şi minorei de a menţine legături personale, este imperativ că ambii părinţi să nu o implice pe minoră în neînţelegerile acestora, iar piritul, în calitate de părinte învestit cu încredere din partea minorei are obligaţia de a o încuraja şi pregăti în vederea întâlnirilor cu mama sa.
Prin urmare, instanţa poate aprecia că se impune stabilirea unui program concret de legături personale dintre mama şi minor, luându-se în considerare si acordul părţilor, precum şi principiul director prevăzut, în mod expres, în Legea nr.272/2004, dar şi prin luarea în considerare a împrejurării că relaţia personală dintre un părinte şi minoră nu se poate dezvolta în contextul unei situaţii incerte şi/sau tensionate între părinţii minorei.
Totodată, practica judiciara a decis că lipsa contribuţiei unui parinte la cheltuielile de creştere şi întreţinere a copilului nu sunt relevante sub aspectul legăturilor personale dintre parinte şi copil.
La alegerea modalităţii concrete de exercitare a dreptului de legături personale, instanţa va tine cont de vârsta minorei, dar şi de necesitatea relaţionării în continuare cu parintele de care a fost separat, aspect de natura a asigura copilului, din punct de vedere emoţional, o dezvoltare armonioasă.
În concret, minorul care este la virsta la care dependenţa de mamă este foarte mare, iar implicarea acesteia în viaţa copilului a fost redusă, după separarea părţilor.
Daca ai fost separat de copilul tau in mod abuziv te pot ajuta sa restabilesti legatura cu acesta prin intermediul unei ordonante presedintiale.
Ma poti contacta la email mihai.costache[@]procese-avocat.ro sau la telefon 0744 33 79 15.