Home » Gandurile si sfaturile unui avocat » Currently Reading:

Raspunderea politistilor pentru incalcarea indatoririlor de serviciu

March 15, 2012 Gandurile si sfaturile unui avocat No Comments

Art. 55 din Legea nr. 360/2002 dispune generic: “încălcarea de către poliţişti cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz”.

În completarea acestui text, art. 63 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că “poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne”.

Dispoziţiile citate sunt extrem de generale, insuficiente, contradictorii şi, parţial, căzute în desuetudine.

Într-adevăr, natura acestei răspunderi (materială) pare eronată. Totodată, legea nu indică procedura de urmat pentru acoperirea pagubei şi ignoră faptul că poliţiştii sunt funcţionari publici cu statut special şi nu salariaţi. Ei nu mai sunt nici militari (după demilitarizarea poliţiei) şi, drept consecinţă nu mai pot răspunde “material”, conform Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 care reglementează răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Concluzia care se impune constă în aceea că dispoziţiile generale ale Legii nr. 360/2002 trebuie coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. La rândul lor, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice (art. 117).

În conformitate cu art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea funcţionarilor publici este una civilă. Ea se angajează pentru:

– pagubelor produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice;

– nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

– daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Aşadar, răspunderea pentru daune a funcţionarilor publici constă în obligaţia acestora de a repara pagubele materiale produse autorităţii/instituţiei publice din vina şi în legătură cu funcţia lor.

Mai precis este vorba de o răspundere civilă contractuală, întrucât raportul de serviciu al oricărui funcţionar public (inclusiv cu statut special) are drept temei un raport juridic contractual, nenumit, generat de acordul de voinţe al celor două părţi: actul de numire în funcţie al autorităţii/instituţiei publice şi acceptarea acestei funcţii de către funcţionarul public. Raportul juridic respectiv este unul de muncă, deoarece are drept obiect şi cauză prestarea unei munci şi remunerarea ei.

Şi totuşi răspunderea reparatorie a poliţiştilor se asemănă, aproape până la identificare, cu răspunderea materială a militarilor.

În primul rând, deoarece ambele categorii de răspunderi sunt limitate în ceea ce priveşte prejudiciul reparat. Astfel, în temeiul art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, pentru pagubele produse unităţii militare în procesul pregătirii de luptă, militarii răspund material, în limita a trei solde nete, calculate la data constatării pagubei, iar conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, “poliţistul nu răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii dacă acestea sunt consecinţa unor acţiuni desfăşurate în limitele legii”.

În al doilea rând, există similitudini între cele două categorii de răspunderi (materială şi civil-contractuală) în ceea ce priveşte procedura stabilirii şi recuperării prejudiciului (prin ordin/dispoziţie de imputare sau angajament de plată).

Tot regulile răspunderii civil-contractuale funcţionează şi în cazul restituirii cheltuielilor efectuate cu perioada rămasă până la 10 ani (în cazul încetării culpabile a activităţii), potrivit angajamentului încheiat în acest sens. Art. 70 din Legea nr. 360/2002 dispune: “Poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens”.

Este vorba, de fapt, potrivit art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 294/2007, de cheltuielile de întreţinere efectuate pe timpul şcolarizării “cu hrănirea, echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus şi întors pe perioada vacanţelor, precum şi drepturile salariale, după caz” [alin. (3)].

 

 

Conform art. 75 din Legea nr. 188/1999, încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

În cazul în care acţiunea se admite şi se constată vinovăţia funcţionarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituţia publică.

Astfel, aceştia nu îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcţie, astfel încât nu au calitatea de salariaţi în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.

Ceea ce particularizează raportul de muncă al funcţiei publice de raportul de muncă al salariatului este faptul că funcţionarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcţiei sale.

Actul de numire în funcţie a autorităţii publice împreună cu cererea sau/şi acceptarea postului de către viitorul funcţionar public formează acordul de voinţă, contractul administrativ.

Funcţionarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituţie, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ şi doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Răspunderea civilă a funcţionarului public este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) să fie vorba despre o faptă personală a funcţionarului;

b) fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu munca sa;

c) fapta ilicită să fi produs un prejudiciu autorităţii sau instituţiei publice. Prejudiciul trebuie să fie real, cert, actual, direct şi să nu fi fost reparat;

d) existenţa unei legături de cauzalitate între fapta personală ilicită a funcţionarului şi prejudiciu;

e) existenţa vinovăţiei funcţionarului public.

Aşadar, această răspundere este condiţionată de existenţa raportului juridic de muncă dintre funcţionarul răspunzător şi angajatorul păgubit şi să fi fost, totodată, în legătură cu munca.

Prin urmare, pentru a se angaja răspunderea funcţionarului public este necesar a se îndeplini aceleaşi condiţii ca şi cele reglementate de Codul muncii pentru salariaţi.

Observăm că răspunderea în cadrul raporturilor juridice de serviciu este o răspundere individuală; ea exclude, în principiu, solidaritatea, spre deosebire de raporturile juridice civile în cadrul cărora aceasta operează în temeiul unor prevederi legale şi, adeseori pe baza clauzelor stipulate de părţi. Atunci când răspunderea pentru un anumit prejudiciu este plurală, ca urmare a participării mai multor persoane la producerea lui, obligaţiile de reparare a pagubelor sunt de regulă conjuncte, uneori subsidiare şi comune, nu solidare.

Este o răspundere integrală, nu numai pentru dauna efectivă şi actuală (damnum emergens), ci şi pentru foloasele nerealizate (lucrum cessans), spre deosebire de răspunderea materială care este, limitată (numai în ceea ce priveşte damnum emergens). Dar, funcţionarul răspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care a fost prevăzut ori era previzibil la momentul încheierii contractului raportului de serviciu – afară de prejudiciul ce provine din culpa sa gravă asimilată dolului (art. 1214 NCC) când va răspunde şi pentru cel neprevizibil.

Într-o cauză, instanţa constată că Decizia prin care funcţionarul public, ce fusese încadrat cu nerespectarea condiţiilor legale, îi este stabilit retroactiv un alt salariu este nelegală, fiind emisă cu nesocotirea principiului conform căruia actele administrative produc efecte numai pentru viitor. Este nelegală şi decizia de imputare a sumelor încasate ca urmare a greşitei încadrări, în condiţiile în care, pentru declanşarea răspunderii civile împotriva unui funcţionar public pe temeiul art. 75 din Legea nr. 188/1999, este necesară dovedirea culpei acestuia.

În altă cauză, instanţa constată că potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile în justiţie prevăzute de această lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.

Persoana care se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 16 se află într-o situaţie specială, respectiv cea de funcţionar public, aflat în exercitarea atribuţiilor profesionale specifice, astfel că stabilirea răspunderii sale şi obligarea la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică este strâns legată de examinarea legalităţii actului administrativ şi urmează aceeaşi procedură de judecată.

Este inadmisibilă astfel acţiunea formulată în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, îndreptată exclusiv împotriva funcţionarului, fără atacarea în instanţă a actului administrativ (sau a actului administrativ asimilat) pretins vătămător, cu chemarea în judecată a autorităţii publice emitente a acestuia

Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia ultimă amintită mai sus, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În literatura juridică decizia de imputare a fost definită ca fiind actul unilateral prin care conducătorul unităţii stabileşte pe baza documentaţiei prezentată de compartimentul de resort, identitatea persoanei vinovate de producerea pagubei sau care a beneficiat de sume, bunuri sau servicii necuvenite, cuantumul pagubei şi deci al despăgubirilor, ori sumelor ce trebuie restituite, obligând persoana în cauză la plata acestora.

Conform anexei 2 din Ordinul nr. 3512/2008 prevede că decizia de imputare este:

– document de imputare a valorii pagubelor produse;

– titlu executoriu din momentul comunicării;

– document de înregistrare în contabilitate.

Ea se întocmeşte în două exemplare sau în mai multe exemplare, în funcţie de numărul persoanelor răspunzătoare pentru paguba produsă, pe baza actelor de constatare (procese-verbale, referate etc.) şi se semnează de către conducătorul unităţii, cu viza de control financiar preventiv şi viza compartimentului juridic.

Decizia de imputare va ajunge la:

– persoana desemnată pentru acordarea vizei de control financiar-preventiv (toate exemplarele);

– compartimentul juridic, pentru vizare asupra legalităţii şi realităţii;

– conducătorul unităţii, pentru semnare (ambele exemplare);

– persoana (sau persoanele) răspunzătoare de paguba adusă unităţii pentru semnare de luare la cunoştinţă şi de imputare (ambele exemplare).

Având în vedere caracterul unilateral al deciziei de imputare, precum şi principiul potrivit căruia aceasta trebuie să aibă întotdeauna la bază o diminuare reală a patrimoniului unităţii, nefiind de conceput ca unitatea să se îmbogăţească fără drept în dauna funcţionarului, decizia de imputare este un act revocabil.

Art. 85 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 prevede că împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Contestaţia este, deci calea de atac ordinară, devolutivă, suspensivă de executare prin care persoana nemulţumită solicită organului competent anularea totală sau parţială a deciziei de imputare, angajamentului de plată, precum şi restituirea sumelor reţinute nelegal.

Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea prealabilă, se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare.

În ceea ce priveşte funcţionarii publici, aşa cum prevede art. 8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul legal, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004].

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului de 30 de zile, calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz

 

Search This Site:

toateblogurile.ro

toateBlogurile.ro

Comment on this Article:







Related Articles:

Nepublicarea in Monitorul Oficial al Ordinelor emise de catre Ministerul Afacerilor Interne. O incalcare a legii aprobata de Curtea de Apel.

August 30, 2013

Intr-o speta recenta – aflata pe rolul Curtii de Apel Constanta si devenita irevocabila prin nerecurare datorita faptul ca instanta de recurs ICCJ ar fi stabilit termen in decembrie 2014 si clientul a renuntat – s-a pus in discutie inlaturarea efectelor juridice produse de catre Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr 400 / 2004 privind regimul […]

Incetarea raportului de serviciu al unui politist pe perioada concediului de odihna

May 4, 2012

Având drept fundament dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora “Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: (…) f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative“, în contextul demilitarizării forţelor poliţieneşti, a fost […]

Orele lucrate de politisti in zilele libere sau sarbatori legale

February 24, 2012

Potrivit art. 16, alin. 1, teza a doua din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale politiştilor (în forma în vigoare până la data de 01.01.2010), orele lucrate de poliţişti în zilele de repaus săptămânal sau în cele de sărbătoare legală se plăteau cu un spor de 100% din salariul de bază. Se […]

Avocatul poate asista martorul in fata organelor de cercetare penala

December 22, 2011

Baroul Cluj a dat publicitatii raspunsurile primite de la Consiliul Superior al Magistraturii si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie fata de situatia semnalata de avocati ai Baroului Cluj privind nepermiterea de catre DIICOT Cluj Napoca la asistarea clientilor ca martori in faza de urmarire penala intrucat nu exista reglementare in […]

Despre raspunderea magistratilor – articol de Radu Chirita

December 15, 2011

Pentru ca imi plac, le impartasesc si la altii. Un nou articol al colegului avocat Radu Chirita (postat pe juridice.ro). Toţi judecătorii care mă prind mă întreabă ce am cu ei, aşa că m-am hotărât să îmi refac imaginea . Incitat de articolul Danei Gârbovan de pe JURIDICE.ro şi la replica dnei. Barac, m-am pus […]

Membru al INTERNATIONAL ASSOCIATION OF PENAL LAW

Membru al INTERNATIONAL ASSOCIATION OF PENAL LAW