In discutiile cu prieteni sunt intrebat cum pot apara pe toti acei clienti vinovati de diferite infractiuni economice? Nu simt mustrari de constiinta cind stiu ca apar persoane care si-au inselat clientii sau care nu si-au platit taxele catre stat si din cauza lor nu exista bani pentru sanatate, invatamint, cauze sociale, etc?
Raspunsul meu este simplu. Niciodata nu am fost angajat de o persoana vinovata. De fapt, aceasta discutie ne duce intr-o problema care se constituie intr-un aspect esential al sistemului judiciar. Conform legii, orice persoana acuzata este prezumata nevinovata pina cind se face dovada contrara si care trebuie sa inlature orice indoiala rezonabila cu privire la vinovatie. Acest aspect nu este doar unul tehnico-juridic ci este chiar esenta sistemului judiciar penal al Romaniei.
De asemenea, prezumtia este parte a unei ecuatii ce ne arata ce se intimpla intr-u proces penal. Este treaba procurorului sa dovedeasca – INTOTDEAUNA– vinovatia inculpatului iar aceasta dovada trebuie sa fie de natura sa inlature orice indoiala. Noi, avocati si simpli cetateni, nu suntem judecatori. Doar judecatorii sunt cei investiti, prin lege si pregatire profesionala, cu uriasa responsabilitate de a decide daca acuzarea si-a facut treaba sau nu. Intr-un proces penal doar dovezile aduse la dosar de catre acuzare (si combatute de catre aparare) pot demonstra dincolo de orice dubiu o vinovatie iar lipsa acestui caracter determina achitarea persoanei acuzate
Avocatii au rolul de a pleda cauza clientilor lor. Asta insa nu inseamna ca avocatii sunt simple portavoci ale acuzatilor, exprimind orice opinie sau pozitie procesuala doresc acestia. Exista restrictii legale si de etica profesionala (desi in ultimul timp sunt cam rare aceste respectari de etica) cu privire la conduita profesionala a unui avocat privind protejarea intereselor acuzatului.
Sistemul juridic romanesc este un sistem ce pune fata in fata acuzarea cu apararea. Principiul este unul simplu, desi in practica exista citeva diferente fata de teorie: 2 avocati (procurorul este tot un avocat, al Statului) isi prezinta punctul de vedere cu privire la respectivul caz in fata unui judecator iar acesta va decide daca procurorul si-a indeplinit obligatia de proba dincolo de orice indoiala vinovatia acuzatului.
Cind vine vorba despre apararea unei persoane in fata instantei de judecata, etica este stabilita de Codul Deontologic care precizeaza ca „Avocatul care se prezintă în faţa Curţilor şi Tribunalelor sau care participă la o procedură trebuie să respecte normele deontologice aplicabile în respectiva jurisdicţie”.
De asemenea, un avocat al apararii este constrins in activitatea sa de reguli privind probatoriul ce poate fi administrat astfel incit un avocat nu poate falsifica probe sau aduce in fata instantei informatii false (am avut cazuri in care clientii au insistat sa fie prezentate in fata instantei dovezi despre care stiau in mod cert ca sunt false sau falsificate) „Avocatul nu trebuie, în nici un moment, să furnizeze judecătorului, cu bună ştiinţă, o informaţie falsă ori vreo informaţie de natură să îl inducă pe acesta în eroare.”
In consecinta, sa fii avocatul apararii este o profesie frumoasa daca este exercitata in conditiile legii si ale normelor de etica profesionala. Nu exista nici un motiv ca un profesionist in acest domeniu sa aibe mustrari de constiinta privind exercitarea acesteia.
Ca judecătorul, in fata probelor toti putem trage o concluzie, cat ca a lui este oficială. E ca si cum ati spune ca mama unui copil omorât de un individ in fata ei ar trebui sa nu il considere vinovat pentru ca nu exista o hotarare judecătorească. Ce Spuneti se poate aplica uneori, nu va scuza in toate cazurile, creștineste sau omeneste vorbind. Dpdv legal doar. Daca asta va aduce consolare, nu inseamna ca restul oamenilor sunt orbi.