Avocatii care parasesc Palatul Justitiei sint unanim istoviti. Toata lumea ii cunoaste si-i saluta. Ei se inrudesc cu intregul judet, caci toti cetatenii le sint clienti. Pavajul pe care calca e o afacere de ei pledata. Casa in dreptul careia sint, de ei a fost evacuata, inchiriata, vinduta, donata sau ipotecata. Omul pe care-l saluta cu un zimbet special ― tradus in vorbe, zimbetul ar insemna: stiu, stiu, n-ai nici o grija! ― e o data in agenda, un termen si un onorar. Birjarul care-i solicita reverentios, i-o contraventie. Femeia care le zimbeste lung, e un adulter, o bigamie, sau un divort. Vatmanul tramvaiului, cu mina ostaseste la chipiu in fata-le, e un omor prin imprudenta. Bacanul cu fata de sunca si zimbet tos― ca si zaharul dat lipsa la cintar ― care-i invita la aperitive gratuite, e un proces de specula, sau o contraventie la legea repausului duminical.
Ei nu calca pe uliti, ei nu respira floarea liliecilor, ei nu traiesc in Iasii dealurilor si-al tacerii, ci ntr-un oras profesional, cladit din procese si afaceri, capital investit, politi protestate, falimente nascinde. Fereastra sufletului le e agenda, in care viata e repartizata pe sectii de Tribunale, pe cabinete de instructie, pe sectii de curti de apel, civil, penal sau comercial. Pentru ei nasterea e un act de stare civila; casatoria un contract bilateral; viata, o minoritate, o succesiune de procese si tranzactii; moartea, un testament urmat de un proces.
Si desigur ca daca la sunetul trimbitilor transceresti ale supremei judecati ― tot judecata ― in fata cerului, a Creatorului,a ingerilor si a sfintilor, fapturile umane s-ar trezi din somnul mortii cu vorbele pe buze, avocatii ar incepe in cor:
― Domnule presedinte si onorat tribunal…