Potrivit art. 16, alin. 1, teza a doua din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale politiştilor (în forma în vigoare până la data de 01.01.2010), orele lucrate de poliţişti în zilele de repaus săptămânal sau în cele de sărbătoare legală se plăteau cu un spor de 100% din salariul de bază.
Se constată că singura condiţie impusă de textul legal pentru plata acestui spor era aceea ca orele să fie prestate în una din zilele de mai sus, şi nu să fie prestate peste durata normală a timpului de lucru.
Cu alte cuvinte, simpla prestare a unor ore în zilele de repaus sau de sărbătoare legală era suficientă pentru plata sporului.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să impună condiţia ca şi orele lucrate în zilele de repaus să fie lucrate peste timpul normal de muncă pentru a fi plătite, ar fi prevăzut acest lucru expres, aşa cum a făcut‑o în privinţa orelor suplimentare din cursul săptămânii.Cum o astfel de precizare nu a fost făcută, rezultă că toate orele lucrate în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare legală trebuie plătite cu sporul de 100%.
Regimul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru de pe parcursul săptămânii era reglementat distinct de prima teza a art. 16, alin. 1 din O.G. nr. 38/2003 şi implica şi el plata unui spor diferenţiat în funcţie de numărul de ore lucrat suplimentar.
În cazul în care orele prestate sâmbăta şi duminica erau în acelasi timp şi ore suplimentare programului normal de muncă săptămânal de 40 ore, atunci se datora atât sporul prevăzut de teza întâi a art. 16, alin. 1 din O.G. nr. 38/2003, cât şi sporul prevăzut de teza a doua.
Se constată că prevederile legale citate mai sus nu sunt altceva decât o aplicaţie cu titlu particular în cazul funcţionarilor publici cu statut special – poliţişti – a prevederilor generale aplicabile oricărui raport juridic de muncă, conţinute de art. 132 Codul muncii (în forma în vigoare până la data de 01.01.2010, iar în prezent art. 137).
Astfel, legea specială, O.G. nr. 38/2003, face referire la regimul zilelor de repaus, fără a‑l descrie însă în detaliu.
Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului precizează în art. 39, alin. 1 că durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege, adică în condiţiile prevăzute de legislaţia generală în materie, respectiv Codul muncii.
Art.132, alin.1 din Codul muncii arată că repausul săptămânal presupune 2 zile obligatorii de odihnă, acordate de regulă sâmbăta şi duminica.
Alineatul 2 prevede posibilitatea acordării celor două zile şi în alte zile decât sâmbăta şi duminică, însă acest lucru trebuie să rezulte din contractul colectiv de muncă aplicabil sau din regulamentul intern.
Pentru această derogare însă, alineatul 3 instituie o sancţiune în sarcina angajatorului constând în obligaţia de plată a unui spor.
În aplicarea textului de mai sus, angajatorul este obligat să stabilească în primul rând care sunt cele 2 zile ale fiecărei săptămâni ce vor fi considerate libere.
Pentru a nu exista discriminări între salariaţi, în principiu, cele 2 zile sunt aceleaşi pentru toţi.
Dacă angajatorul nu dovedeşte că ar fi convenit/stabilit (prin contractul colectiv de muncă sau regulament intern) ca alte două zile ale săptămânii să fie considerate libere, se va considera că ele au fost cele de sâmbătă şi duminică.
Potrivit art. 39, alin. 1 din Legea nr. 360/2002, serviciul poliţienesc are caracter continuu şi este organizat în schimburi, presupunând lucrul prin rotaţie inclusiv în zilele de repaus săptămânal şi în cele de sărbătoare legală.
În considerarea acestei particularităţi, s‑a exprimat atât în practica administrativă, cât şi în cea judiciară, opinia potrivit căreia cele 8 ore lucrate în aceste zile trebuie considerate normale şi că sporul s‑ar datora numai dacă ele ar fi depăşite prin lucru suplimentar.
S‑a mai susţinut că pentru cele 8 ore lucrate într‑o zi de repaus sau de sărbătoare legală, angajatul ar avea dreptul numai la acordarea unei zile libere, asimilându‑se astfel ziua de repaus lucrată cu o zi normală de muncă, justificat de caracterul continuu al serviciului poliţienesc.
Apreciem că acest raţionament este neîntemeiat.
Astfel, dreptul la repaus săptămânal conferit de legiuitor nu presupune doar stabilirea numărului de zile lucrîtoare ce se cuvin la un anumit numîr de zile libere (adică a proporţiei de 5:2 dintre ele), ci impune şi condiţia ca această proporţie să se respecte în fiecare săptămână, dreptul nefiind unul „la repaus”, ci unul la „repaus săptămânal”.
Cu alte cuvinte, nu este posibil să i se ceară salariatului să lucreze, de exemplu, 20 de zile continuu, pentru ca apoi să i se acorde 8 zile libere, ci este necesar ca după fiecare grupă de 5 zile lucrate consecutiv, să se acorde 2 zile libere (desigur, atât Codul muncii, cât şi art. 39, alin. 3 din Legea nr. 360/2002 prevăd anumite derogări de la regulă, în situaţii speciale sau chiar excepţionale, acestea nefăcând însă subiectul disertaţiei noastre).
Această interpretare se întemeiază pe scopul reglementării, acesta fiind acela de a permite refacerea fizică şi psihică a salariatului, după o anumită perioadă de lucru continuu şi de a asigura o anumită constantă a activităţii care să permită organizarea vieţii acestuia.
Mai exact legea nu stabileşte doar câte zile libere i se cuvin salariatului, ci şi când i se cuvin.
Cu alte cuvinte, salariatul nu are doar dreptul la o zi liberă, ci la o zi liberă în cadrul zilelor de repaus stabilite general de angajator, adică în zilele de sâmbătă şi duminică ca regulă generală.
Este adevărat că din considerente de interes general (caracterul continuu al serviciului de poliţie), dreptul de mai sus poate fi supus unei ingerinţe, în sensul că angajatorul poate impune salariaţilor exercitarea dreptului de mai sus în alte condiţii decât cele convenite iniţial, dar fără ca prin aceasta să fie afectat însuşi dreptul.
Mai exact, angajatorul poate cere poliţistului să se prezinte la serviciu într‑o zi stabilită iniţial ca fiind de repaus şi să îl oblige pe acesta să îşi ia ziua libera ce i se cuvenea într‑o altă zi.
Este de necontestat că ingerinţa de mai sus este prevăzută de lege şi este şi justificată obiectiv.
Problema care se ridică este cea a proporţionalităţii ei.
În acest sens, se observă că pentru a compensa această ingerinţă în condiţiile de exercitare a dreptului la repaus săptămânal, leguitorul român a instituit o sancţiune pentru angajator constând în plata unui spor la salariu, spor care în cazul poliţiştilor este reglementat de art. 16, alin. 1, teza a doua din O.G. nr. 38/2003.
Cu alte cuvinte, dacă salariatul şi, implicit, şi poliţistul, lucrează sâmbăta şi duminica în interiorul timpului normal de lucru, angajatorul trebuie să îi acorde repausul săptămânal în alte 2 zile ale săptămânii şi să îi şi plătească un spor (fie cel din contractul de muncă – la salariaţi, fie cel din O.G. nr. 38/2003 – la poliţişti).
Acordarea repausului săptămânal în alte 2 zile ale săptămânii nu reprezintă un beneficiu special acordat salariaţilor, ci este numai respectarea obligaţiei de acordare a repausului săptămânal.
Plata sporului reprezintă o reparaţie pentru faptul că salariatul şi‑a efectuat repausul în alte zile decât majoritatea salariaţilor şi, pe de o parte, a fost supus unei suprasolicitari, iar pe de altă parte, a fost privat astfel de unele din posibilităţile de recreere oferite de perioada de week‑end (timp petrecut alături de membri familiei, care în mod obişnuit îşi iau repausul în zilele de sâmbătă şi duminică, posibilitatea de a participa la anumite evenimente culturale ce se organizează de regulă în week‑end etc.).
Rezultă deci că simpla acordare a altor 2 zile libere pe săptămână nu este de natură să înlăture obligaţia de a plăti sporul prevăzut de O.G. nr. 38/2003.
Legislaţia specială a poliţiştilor prevede în art. 16, alin. 2 posibilitatea ca sporul să fie înlocuit prin timp liber corespunzător, suplimentar celor 2 zile aferente repausului săptămânal.
În ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.01.2010, problema de mai sus nu se mai pune deoarece nu mai există temei legal pentru plata acestor ore, având în vedere că art. 16 din OG nr. 38/2003 a fost abrogat prin art. 48, pct. 9 din Legea nr. 330/2009.
Autorul articolului este dna judecator Cecilia Jabre (Tribunalul Bucuresti) si publicat in Revista de Drept Social (2012).