Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a pronunțat in 16.10.2017, cu privire la recursul în interesul legii declarat de Curtea de Apel Brașov vizând obligația organelor judiciare de a dispune măsuri asiguratorii în cauzele penale aflate în faza de judecată în ipoteza în care din verificările efectuate rezultă ca inculpatul nu are nici un bun în proprietate.
Curtea de Apel Brașov a arătat că problema se pune în acele situații în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori în ipoteza infracțiunilor prev. de Legea 241/2004 în care există art. 11 ce impune obligația instituirii măsurilor asiguratorii. În același sens, Curtea de Apel a mai indicat cu titlu exemplificativ dispozițiile art. 32-33 din Legea 656/2002 și art. 20 din Legea 78/2000.
Cu alte cuvinte, se pune întrebarea dacă în aceste situații există o facultate ori o obligație a instanței de a dispune măsurile asiguratorii, dacă inculpatul nu dispune de bunuri.
Astfel, s-a arătat că în practica Curții de Apel Brașov s-au conturat două opinii. Prima în sensul că pentru a se dispune măsura asiguratorii se impune ca inculpatul să aibă aceste bunuri, verificare care cade în sarcina instanței. Într-o a doua opinie s-a stabilit că nu se impune judecătorului obligația de a efectua verificări cu privire la bunurile aflate în patrimoniul inculpatului întrucât măsurile asiguratorii se pot dispune asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în mod generic, până la concurența probabilă a prejudiciului chiar și atunci când acesta nu are nici un bun în patrimoniu.
Prin Decizia nr.19 pronunțată la 16.10.2017 în dosarul nr.1902/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că: „Atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie.”