In ultima perioada de timp, pe fondul lipsei de fonduri la bugetul statului si a presiunii ce se pune pe functionarii publici din cadrul ANAF, am observat o tendinta a organelor fiscale de a forta limitele legii astfel incit sa colecteze cit mai multi bani la buget chiar daca mijloacele folosite sunt, uneori, mai „neortodoxe”. Totul conform principiului „ne judecam insa banii sunt in contul Fiscului”
In acest sens am considerat ca este interesant sa va prezint un dosar (solutionat irevocabil) pe care cabinetul nostru l-a gestionat si care exemplifica inclinatia Fiscului de a iti lua banii chiar daca incalca legea, nu in mod grav dar asta nu schimba cu nimic faptul in sine.
Prin actiunea formulata de clientul nostru am chemat in judecata Directia Generala a Finantelor Publice (nu cred ca are importanta judetul) prin care am solicitat anularea deciziilor emise de catre aceasta si care respingeau reclamatia facuta in cadrul procedurii prealabile ca fiind tardiva.
In motivarea actiunii am invederat instantei ca Directia de Finante a respins in mod eronat reclamatia noastra din cadrul procedurii prealabile ca fiind tardiva deoarece deciziile nu au fost comunicate prin nici o modalitate prevazuta de Codul de Procedura Fiscala. Am aratat instantei de judecata faptul ca aceste decizii au ajuns la cunostinta clientului doar in momentul in care a primit la sediul somatia de executare silita (ca sa fiu rautacios – pentru comunicarea somatiei de plata s-a putut afla sediul debitorului, insa pentru deciziile atacate nu a fost posibil).
In acest sens, prin contestatia depusa la dosar am aratat ca art.44 din Cod Proc Fiscala prevede posibilitatea de a comunica deciziile prin publicitate doar ca ultima varianta, mai ales daca avem in vedere faptul ca Directia de Finante avea la dispozitie toate datele aferente pentru a comunica la sediul clientului nostru orice act fiscal sau de procedura fiscala.
De asemenea, conform Cod Proc Cv nu este suficient ca Directia de Finante sa afirme ca nu cunoaste sediul clientului nostru ci trebuie sa isi sustina afirmatiile cu dovezi din care sa reiasa ca a depus toate eforturile rezonabile pentru aflarea sediului clientului nostru – lucru care nu era extrem de complicat avind in vedere ca exista acces online la baza de date a Registrului Comertului. Totodata, simpla primire la sediul clientului a somatiei de plata aferenta executarii silite arata ca exista posibilitatea reala si rezonabila ca si deciziile atacate sa fie comunicate la aceeasi adresa mai ales daca aveam in vedere faptul ca sediul clientului nu fusese schimbat in nici un moment.
In consecinta, am invederat instantei faptul ca am facut dovada faptului ca respectiva comunicare a deciziilor prin publicitate s-a facut cu rea credinta si astfel orice act procedural ulterior este nul de drept conform art.95 Cod Proc Cv.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a considerat argumentele noastre ca fiind pertinente si temeinice, a decis ca deciziile atacate nu au solutionat pe fond aspectele reclamate de catre clientul nostru si anume nu s-a pronuntat asupra problemelor fiscale invederate si in consecinta respingerea ca fiind tardiva a reclamatiei din cadrul procedurii prealabile este nelegala.
Impotriva acestei decizii, Directia de Finante a facut recurs, solutionat de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Din fericire pentru clientul meu, Inalta Curte a respins recursul formulat pastrind argumentele de fond ale Curtii de Apel.